Romancier al obiditilor

Nu l-am cunoscut pe Radu Aldulescu inainte de 1990. Nici nu aveam cum fiindca, asemeni mie, nu a reusit sa publice un rand in perioada comunista. Descoperirea lui a venit asadar in anii ’90, cand la Editura Albatros mi-a atras atentia un roman cu o coperta galbena intitulat Sonata pentru acordeon, cu o prezentare elogioasa facuta de Alex stefanescu. Autor, Radu Aldulescu. Tot pe vremea aceea nu stiam ca exista un violoncelist celebru cu acelasi nume care plecase din tara si devenise in strainatate faimos.

Viziunea demolarilor

Din ‘90 incoace acest romancier, despre care Dan C. Mihailescu a spus ca este cel mai puternic in sensul in care coordonata viril naturalista a literaturii sale se impune de la o prima lectura, din ‘90 asadar, Radu Aldulescu nu a reusit sa lucreze nicaieri. Nu a avut o slujba constanta, s-a descurcat cum a putut, in timp
ce alti confrati de-ai sai mult mai putin talentati s-au descurcat de minune. Poate nesiguranta vietii sale este tocmai pretul platit pentru literatura pe care o face. Ne aflam odata intr-un autocar si ne indreptam spre Sinaia, acolo unde avea loc
a doua editie a colocviului despre romanul romanesc. In masina se mai afla printre altii criticul de la Le Monde Edgar Reichman, care a venit spre Radu, l-a imbratisat si i-a spus: "Céline, esti Céline-ul nostru! stii ca am scris un articol despre tine care se cheama Les enfants du communisme?". Bucurie pentru autor, stupoare pe fetele altora, daca nu chiar cea mai neagra invidie... Criticul stia romanul Amantul colivaresei, o fresca amara si in acelasi timp pitoreasca a vremurilor ceausiste. In acest roman, dupa opinia mea, exista cea mai buna descriere a demolarilor care s-au petrecut in Bucuresti in anii ‘80. I-am si spus de altminteri lucrul acesta aflandu-ne aici, in Nerva Traian, si privind peisajul de piatra care se intinde pana la Casa Poporului. Nu mi-a spus nimic, dar prin tacerea lui am inteles ca mi-a dat dreptate.

Tacere timp de sapte ani

Romanul Amantul colivaresei a fost reeditat de Cartea Romaneasca la sfarsitul lui 2006. Tot in 2006 la aceeasi editura i-a aparut un roman inedit, Mirii nemuririi, despre mizerie si iubire, despre un cuplu care traieste la limita limitei si pentru a se descurca ajunge sa mai sterpeleasca una-alta, un fel de imagine rasturnata, asadar, a lui Bonnie si Clyde, gangsterii legendari ai Americii. Gangsterismul adevarat la noi, imi spune Radu, nu este facut de cei amarati, ci de cei care s-au imbogatit peste noapte, care au devalizat banci, fabrici, ferme, tot ce s-a putut. astia sunt gangsterii adevarati, pe ce au pus ei mana s-a ales praful... Morala: nu au patit nimic, sunt oleaca arestati, apoi li se da drumul
...