Creierul fuziunii PD-PLD si principalul strateg al PD-L explica de crede ca PSD nu va ajunge la guvernare dupa alegerile din acest an, cind se vor produce “regrupari”. Pentru PNL profeteste “o mare tulburare” dupa ce Tariceanu nu va mai fi premier. Il atinge si pe Traian Basescu sustinind ca Vasile Blaga, daca va candida
, va fi ales si va deveni cel mai bun primar pe care l-a avut Bucurestiul vreodata.
Dupa cum stie toata lumea deja, PNL si PSD sint in negocieri si incearca sa puna la punct un proiect de colaborare cel putin dupa alegeri. Acest lucru reprezinta un pericol pentru PD-L, si anume ca in cazul in care chiar daca obtine cel mai mare numar de voturi sa piarda guvernarea. Aveti un plan B pentru aceasta situatie?
Exista un singur plan in situatia asta. N-avem nevoie de un plan B. Daca ajungem la un plan B va fi foarte rau. Dvs ati vorbit de cistigarea alegerilor si de pierderea guvernarii.Putem sa cistigam cu o majoritate firava si atunci guvernarea va fi un lucru foarte greu si va trebui sa facem compromisuri.
Dar eu cred ca acum sintem intr-o situatie mult mai buna decit era Alianta DA in 2004. Nu uitati un lucuru. Am reusit sa construim un partid, PD-L care are prima sansa in alegerile care vin in conditiile in care n-am fost la putere in perioada asta. De obicei, intr-o asemenea situatie, cum s-a intimplat in 1996-2000 stinga a fost in ascensiune. Ei bine, prin modul in care am gindit lucrurile, prin modul in care am asezat pe teren jucatorii, am oprit ascensiunea stingii.
Inteleg ca dl Tariceanu v-a facut un bine ca a dat PD-ul afara de la guvernare? Ca altfel nu ajungeati aici.
A facut o prostie foarte mare pentru PNL dar a facut un lucru foarte bun pentru noi. Eu preferm insa ca PD-ul sa nu fie dat afara de la guvernare si ca PNL sa nu fie acaparat de grupul petro-liberal. Dar asta e istorie. Important e ca in 2008 noi reusim sa avem o formula politica care sa blocheze accesul PSD-ului la guvernare.
Pai inca nu aveti?
Ba da,
Ba nu, ca tocmai vorbeam de negocieri PNL-PSD
Aici voiam sa ajung. Problema e ca ei nu au decit variante perdante. Daca merg de unii singuri pierd, daca merg impreuna, pierd.
Va dau o varianta care nu-i chiar perdanta, aceea ca ei sa se inteleaga in culise sa guverneze impreuna daca suma procentelor obtinute separat e mai mare decit a PD-L-ului
Ei bine, aici vreau sa va spun doua lucruri. Primul tine de mecanismul constitutional al Romaniei care asa cum este bun sau prost, e in vigoare, al doilea tine de mecanismul psihologic al politicienilor romani.
Vreti sa spuneti ca oricum presedintele va numi un premier de la PD-L?
Da, asa va face, va numi un premier de la partidul cu cele mai multe voturi
Dar poate nu va trece in Parlament
Dar, dvs ati vazut din ‘90 incoace un parlamentar proaspat ales care sa spuna, eu de miine imi dau demisia? Asadar, in acel moment se vor produce regrupari. Asadar, nimeni nu mai e acum atit de naiv ca sa creada ca se pot face asemenea intelegeri inainte de alegeri care sa ramina valabile dupa alegeri. Si acesta este mecanismul psihologic al politicienilor romani. Si mai ginditi-va la altceva. In ’92-’96, Vacaroiu a condus patru ani cu un guvern minoritar, chiar si Nastase a inceput cu un guvern minoritar
Atunci cind l-ati sprijnit dvs
Atunci, pentru patru luni de zile si nu regret lucrul asta. Atunci era o situatie extreme de tensionata pentru Romania si eu cred ca si acum as face acelasi lucru pentru ca blocarea lui Vadim Tudor si a PRM in acel moment era necesara. Iar integrarea Romaniei in NATO si in UE a fost posibila si pentru ca PNL a avut atunci aceasta strategie. Si daca tot ati deschis subiectul, astazi ce sa mai spui de Bogdan Olteanu care e brat la brat cu Nastase, cu Hrebenciuc …
Pai daca insistati, va intreb si eu: era mai onorabil PSD-ul de atunci decit cel de acum?
O secunda. Atunci, cum v-am spus, era o situatie de conjunctura, pentru patru luni, pe cind acum de doi ani stau impreuna.
Ati spus mai devreme ca intr-o anumita situatie ati putea fi nevoiti sa faceti unele compromisuri. Care ar fi acelea?
Exista doar doua compromisuri pe care le-am putea face. Unul e sa facem o coalitie cu PNL, dar fara Tariceanu, si unul cu vesnica solutie, reprezentantii minoritatii maghiare.
Dar cum fara Tariceanu? Vorbiti de acel grup petro-liberal. Cine dintre cei care conduc acum PNL nu este petro-liberal?
Nouazeci la suta din baza partidului. Hai sa ne imaginam ca s-a terminat acest ciclu electoral si ca Tariceanu nu mai este prim-ministru. Si-acuma sa facem un exercitiu impreuna sa vedem ce se intimpla in PNL in acel moment. Ei bine, eu va spun ca o sa fie o mare tulburare. Si nu stiu cum va iesi de acolo PNL-ul. Asadar, eu cred ca in acel moment cei care sint la baza partidului vor avea in sfirsit curajul sa spuna ce au de spus. Pentru ca altfel se vor scufunda cu totul. Vor avea de ales. Sa pastreze gruparea petro-liberala sau sa incerce o salvare. Si salvarea va fi debarcarea acestei grupari si in final, vrind nevrind vor trebui sa faca asta, sa vina cu noi. Si dati-mi voie sa transmit un mesaj: liberalii, daca vor intr-adevar sa fie intr-un partid mare, trebuie sa vina in PD-L pentru ca in PD-L exista pentru ei matca liberala, de dreapta, in care se pot regasi.
Ati convins-o pe Mona Musca sa candideze la parlament?
N-am convins-o.
Ati mai avut vreo discutie?
Am avut o discutie chiar ieri, n-am reusit s-o conving.
Care-i motivul pentru care n-ar vrea?
Nici nu cred ca este total opaca la aceasta idée dar deocamdata vrea sa lamureasca doua chestiuni: daca mai are motivatia necesara sa revina in politica dupa ce I s-a intimplat pentru ca linsajul la care a fost supusa ar fi fost demolator si pentru un barbat
si se gindeste si daca pentru partid ar putea sa constituie un handicap.
Ati fost ministrul al justitiei, stiti despre ce e vorba, dar eu am o nedumerire. Cum va explicate numirea lui Predoiu ca ministru al Justitiei, un nume agreat fara nici o problema de presedintele Basescu in conditiile in care, dupa cum se stie, a lucrat pentru Dinu Patriciu.
Eu am multe nedumeriri dar aici nu sint deloc nedumerit. Intimplarea face ca-l cunosc foarte bine pe domnul Predoiu, a fost studentul meu, am colaborat in diferite imprejurari in profesie, am lucrat in ultimul timp intr-o comisie la ministerul Justitiei pentru elaborarea amendamentelor la codului civil, este un bun profesionist si chiar daca a lucrat la un moment dat pentru Patriciu, a facut-o ca un profesionist. Asadar cred ca trebuie sa-I acordam credit si ati vazut ca si presedintele i-a acordat credit plecind tocmai de la faptul ca este un profesionist, ca este un technocrat. Pina la urma pentru PNL, Ciolos si Predoiu au fost solutii de avarie. PNL nu a mai avut, cadre, oameni politici apti sa ocupe asemenea functii si atunci a recurs la doi tehnocrati.
De unde stie dl Basescu ca dl Predoiu nu lucreaza pentru Patriciu in continuare?
In pofida temperamentului sau bine cunoscut, Traian Basescu este un om politic rational si daca trecem in revista atitudinile de principiu avute din 2004 pina astazi nu veti gasi o pozitie gresita. Asadar, in chestiunea Predoiu n-avea cum sa aiba alta parere, cita vreme lui Predoiu nu i se poate reprosa concret nimic. Si faptul ca a lucrat pentru Patriciu la un moment dat nu este un lucru care sa-i dauneze imaginii. Repet, Traian Basescu este un om politic rational
A fost rational si cind a vorbit de tonomate, avind in vedere reactiile pe care le-a stirnit?
Eu cred ca a fost o interventie deliberata si cred ca din aceasta interventie, presedintele Basescu a cistigat foarte mult electoral si cred ca a facut-o cu gindul sa cistige electoral. Dar in acelasi timp a fost si consecvent cu el insusi, pentru ca asa cum stim din 2004 si pina astazi, exista o relatie nesanatoasa intre politica, afaceri si media. Exista o tendinta de cartelare in presa, or asta pentru democratie si pentru economia de piata
inseamna un pericol mortal. Basescu, din 2004 are o atitudine ferma impotriva acestei tendinte de cartelare.Si eu cred ca acest tip de monopol care s-a creat este o primejdie grava si pentru economie, pentru capitalismul concurential si pentru democratie.
Ati mai vorbit cu presedintele Basescu in ultima perioada?
N-am mai vorbit cu Basescu din decembrie anul trecut, la Cotroceni cind am fost invitati pentru prima data ca partid politic, ca PLD, si cu acea ocazie am discutat inclusiv chestiunea comasarii celor doua partide. Si i–am spus atunci din partea PLD ca daca nu se face foarte repede aceasta comasare, inainte de locale, risca sa nu se mai faca niciodata. Si ma bucur ca liderii PD au aderat intre timp la acest mesaj.
Dumneavoastra personal pe cine ati dori drept candidat la primaria Bucurestiului din partea PD-L? Cine credeti ca ar fi cel mai potrivit?
Daca ma intrebati pe mine, am doua preferinte, Blaga si Negoita. In momentul de fata din tot ce exista in PD-L cred ca acesti doi oameni sint cei mai potriviti si oricare dintre ei ar face o figura foarte buna.
Dar de unde aceasta incapatinare la domnul Blaga de a nu accepta o asemenea nominalizare?
Eu nu cred ca e vorba de incapatinare. Cred ca fiecare om politic are un proiect personal si este firesc sa aiba, pe de alta parte exista si un proiect al partidului. Uneori, intre cele doua proiecte nu exista o legatura. El a spus foarte clar ca ar vrea sa fie la ministerul de Interne. A pornit acolo un proiect de reforma. Dar daca ma intrebati, eu cred ca el este foarte competent pe probleme de administratie si daca va accepta va fi ales si dupa aceea vom spune ca avem cel mai bun primar pe care l-a avut Bucurestiul.
UPDATE: 20:00 - “PD-L are nevoie de doi-trei ani pentru a-si cistiga o identitate”
Sinteti un fel de sahist in politica, un om care gindeste cu citeva mutari inainte. Care e urmatoarea mutare a PD-L?
Exista doua tipuri de mutari pe care PD-L le are la dispozitie. Exista mutari urgente in vederea celor doua campanii
electorale din acest an si exista mutari pe termen mediu si lung. Cum urgenta nu este domeniul meu, ma ocup mai degraba de mutarile pe termen mediu si lung. Iar aici PD-L are doua mutari de facut. Prima, sa cistige consistenta necesara pentru a nu i se mai reprosa ca este un partid fara identitate, si pentru asta avem nevoie de cel putin doi-trei ani, in al doilea rind are nevoie de un nou tip de organizare. Doua elemente sint importante aici: ce fel de oameni vom promova in viitor, si daca vorbim de reforma clasei politice ea trebuie sa inceapa in primul rind din partid, iar PD-L ca partid de dreapta ar trebui sa fie pionierul acestei reforme interne. Iar al doilea element care ar trebui sa schimbe fata partidului este in ce masura vom reusi cuplarea cu Partidul Popular European, sa devenim nu numai un partid romanesc ci si un partid european.
Vorbeati de definirea identitatii PD-L, a identitatii doctrinare…
E mai mult decit doctrina. Pentru ca in momentul de fata in program avem acest set de valori si principii care contribuie la definirea noastra doctrinara
Si ce va lipseste atunci?
Nu am vindut inca acest program. Avem nevoie de doi-trei ani pentru a vinde acest program. Eu, de exemplu, vineri si simbata voi fi la Arad si Timisoara unde voi repeta dezbaterea pe care am avut-o la Bucuresti la inceputul lui ianuarie despre doctrina dreptei. Dar nu este suficient sa facem doua trei dezbateri de genul asta. E nevoie ca perceptia publica sa fie pe masura acestui set de valori si principii si care deocamdata nu sint percepute. Daca va intreb si pe dvs nu stiti despre ce este vorba.
Nu, eu stiu doar ce declara Emil Boc, ce declara Vasile Blaga...
Ei bine, e nevoie sa avem comunicatori la nivelul partidului, si nu numai la nivel central ci si la nivel local
Ati vorbit mereu, si chiar recent, de nevoia de a dezvolta in sinul PD-L a acelui curent liberal in ideea ca liberalii din PNL ar putea fi atrasi in acest fel catre PD-L. Eu in acest moment nu vad nici un curent liberal in PD-L. Dvs sinteti destul de discret, dl Stolojan e chiar si mai discret decit dvs in ultima vreme, ceilalti lideri din fostul PLD sint mai degraba intr-un plan secund. PD-L continua sa fie identificat cu liderii PD.
E nevoie si de oameni care sa faca lucrurile importante intr-un partid. Eu, spre exemplu, trei luni de zile m-am ocupat cu o chestiune vitala. Daca aceasta chestiune nu era rezolvata, PD-L risca sa intre intr-o catastrofa de imagine
Care era pericolul ala atit de mare?
Inregistrarea juridica a partidului. Daca depaseam ziua de joi, 20 martie, fara sa rezolvam aceasta chestiune, riscul era sa ratam inscrierea in campania pentru alegerile locale ca partid nou constituit. Va dati seama ce catastrofa era?
Si ce v-a incurcat sa o rezolvati mai repede?
Ne-au incurcat niste contestatii. Si aceasta a fost o chestiune foarte discreta, dar eu m-am ocupat de ea trei luni de zile. Si vreau sa va spun ca aceasta lupta juridica finalizata cu bine a fost mai importanta decit orice interventie as fi putut sa am in aceasta perioada. A doua chestiune. Liberalii de dreapta sint in PD-L. Si aici e vorba de o distinctie care in Romania, din pacate, se admite foarte greu
Pot sa admit si asta, ca ar fi in PD-L. Dar eu spun ca deocamdata nu-i vedem. Pentru ca imaginea PD-L e data de fapt de liderii fostului PD. Eu ca alegator identific acest nou partid cu fostul PD.
In ce ma priveste voi fi de-acum vizibil in ceea ce priveste aceste programe legate de doctrina partidului. Eu personal de asta ma voi ocupa. Si vreau ca in acest an sa fac aceste dezbateri in toata tara. Unde o sa ma mai vedeti ca reprezentant al curentului liberal? Coordonez impreuna cu Adrian Videanu comisiile de specialitate ale partidului care au intre altele misiunea sa redacteze programul de guvernare. Odata ce va fi redactat se va pune problema sa vindem acest produs
, sa-l impachetam….
Asta se va intimpla dupa locale, oricum..
Poate chiar inainte de locale cu anumite programe sectoriale care intereseaza si alegerile locale. Dar eu cred ca nu ne-ati lasat deloc timp ca sa ne vedem ca liberali in noul partid. Eu repet, cred ca ceea ce am facut este foarte important. Apoi Teodor Stolojan pe temele economice sint convins ca va fi din ce in ce mai vizibil. Apoi Gheorghe Flutur. E adevarat ca nu-l vedeti in Bucuresti, dar daca mergeti in Moldova o sa-l vedeti la treaba si..
Inteleg ca dvs liderii fostului PLD sinteti cu munca in teren, iar cei de la PD cu vorba la televizor
Nu, sa stiti ca exista o perceptie deformata. Pentru ca daca vorbim de munca in teritoriu, cred ca liderii PD fac mai multa decit liderii care au provenit din PLD. Dar pina la urma sintem o echipa. Si va rog sa remarcati ca intr-o perioada foarte scurta de timp am reusit sa sudam structurile celor doua partide si sa asezonam culturile lor organizationale.
Da, nu-i usor intr-adevar sa faci o fuziune peste noapte
N-a fost o fuziune peste noapte.
Peste trei nopti
A fost o comasare peste sapte ani.Prima discutie despre nasterea acestui partid am avut-o cu Traian Basescu in decembrie 2000.
Domnule Stoica, sa va reamintesc disputa dvs cu Traian Basescu legata de fuziune?
A fost o disputa conjuncturala publica
Sa inteleg ca domnul Basescu gindea de fapt altfel decit vorbea in public?
Din punct de vedere tactic a crezut ca atunci era mai bine sa vorbeasca public altfel
A fost chiar foarte dur la adresa dumneavoastra…
Atit de multi oameni au fost duri la adresa mea ca sint ca un crocodil cu carapace, nu ma mai strapunge mai nimic
Ati facut fuziunea, urmeaza alegerile. Cum va veti imparti candidatii, ca aici cred ca veti avea o problema? Va fi un algoritm?
Cind am facut aceasta comasare am spus foarte clar ca nu aplicam nici un algoritm. Avem un singur criteriu: credibilitatea politica. Si asta este masurabila. De exemplu, pentru alegerile locale, candidatii pentru posturile de primar sint determinati pe baza sondajelor de opinie. Dar si la parlamentare va fi la fel.
vineri, 27 martie 2009
Tăriceanu: Boc şi Stolojan sunt papagalii lui Traian Băsescu
Aflat în judeţul Mehedinţi, unde PNL şi-a lansat candidaţii, Călin Popescu Tăriceanu a adus acuze grave liderilor PD-L.
Premierul a declarat că Emil Boc şi Theodor Stolojan sunt papagalii preşedintelui Traian Băsescu.
Vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a reacţionat la declaraţia primului-ministru şi a susţinut că premierul "coboară din ce în ce mai jos ştacheta politicii pe măsură ce alianţa cu PSD-ul devine tot mai clară".
"Pentru mine este o onoare să fiu în echipă cu domnul Emil Boc şi cu domnul preşedinte Traian Băsescu. Domnul Tăriceanu a demonstrat încă o dată că nu este decât reprezentantul acelei oligarhii formate în cursul unei tranziţii îmbogăţite pe cale dubioasă şi care se opune progresului şi reformei în România. Nu vom coborî la nivelul cuvintelor pe care domnul Tăriceanu le foloseşte azi", a mai spus Theodor Stolojan.
Premierul a declarat că Emil Boc şi Theodor Stolojan sunt papagalii preşedintelui Traian Băsescu.
Vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a reacţionat la declaraţia primului-ministru şi a susţinut că premierul "coboară din ce în ce mai jos ştacheta politicii pe măsură ce alianţa cu PSD-ul devine tot mai clară".
"Pentru mine este o onoare să fiu în echipă cu domnul Emil Boc şi cu domnul preşedinte Traian Băsescu. Domnul Tăriceanu a demonstrat încă o dată că nu este decât reprezentantul acelei oligarhii formate în cursul unei tranziţii îmbogăţite pe cale dubioasă şi care se opune progresului şi reformei în România. Nu vom coborî la nivelul cuvintelor pe care domnul Tăriceanu le foloseşte azi", a mai spus Theodor Stolojan.
Guşă, "şicanat" politic
Liderul PIN Cozmin Guşă califică decizia BEC de a-i respinge semnul electoral drept un gest politic prin care celelelate partide vor să îl şicaneze şi anunţă că o va contesta, considerând-o ilegală.
"Este evident că e un gest politic prin care celelelate partide doresc să mă şicaneze. În acelaşi timp, este o decizie ilegală, pentru că, în felul în care unele partide au săgeată, balanţă sau fel de fel de flori, eu am ales, pe lângă nişte semne, şi anumite cuvinte" a declarat Guşă, citat de Mediafax.
Guşă este candidat la Primăria Capitalei din partea alianţei electorale "Lista lui Cozmin". Sigla de campanie
a noii alianţe este formată din două semicercuri de culoare roşie, despărţite de o bandă albă, pe care este scris cu roşu: "Ne-am săturat cât ne-au furat", pe două rânduri, iar pe semicercul de jos scrie cu litere albe "Lista lui Cozmin".
Biroul Electoral Central a respins şi unul dintre semnele electorale ale Partidului Social Român, care depusese două semne pentru alegerile locale din iunie: unul în mod legal de către reprezentantul partidului, Ion Ciucă, reprezentând "Gânditorul de la Hamangia", semn pe care partidul îl are de la înfiinţare, şi un alt semn electoral, cu "Coloana lui Brâncuşi".
Reprezentantul PDL în BEC a precizat că, în urma analizei, s-a constatat că, în mod legal, poate rămâne ca semn electoral doar "Gânditorul de la Hamangia", deoarece, în statut, acesta este semnul electoral comunicat de persoana abilitată legal pentru a face adresele de depunere.
"Este evident că e un gest politic prin care celelelate partide doresc să mă şicaneze. În acelaşi timp, este o decizie ilegală, pentru că, în felul în care unele partide au săgeată, balanţă sau fel de fel de flori, eu am ales, pe lângă nişte semne, şi anumite cuvinte" a declarat Guşă, citat de Mediafax.
Guşă este candidat la Primăria Capitalei din partea alianţei electorale "Lista lui Cozmin". Sigla de campanie
a noii alianţe este formată din două semicercuri de culoare roşie, despărţite de o bandă albă, pe care este scris cu roşu: "Ne-am săturat cât ne-au furat", pe două rânduri, iar pe semicercul de jos scrie cu litere albe "Lista lui Cozmin".
Biroul Electoral Central a respins şi unul dintre semnele electorale ale Partidului Social Român, care depusese două semne pentru alegerile locale din iunie: unul în mod legal de către reprezentantul partidului, Ion Ciucă, reprezentând "Gânditorul de la Hamangia", semn pe care partidul îl are de la înfiinţare, şi un alt semn electoral, cu "Coloana lui Brâncuşi".
Reprezentantul PDL în BEC a precizat că, în urma analizei, s-a constatat că, în mod legal, poate rămâne ca semn electoral doar "Gânditorul de la Hamangia", deoarece, în statut, acesta este semnul electoral comunicat de persoana abilitată legal pentru a face adresele de depunere.
Frate, ce de case aveti!
Afaceristi, posesori de terenuri, actionari, patroni, parlamentarii mai au si case fara numar, dupa cum reiese din declaratiile lor de avere. Pe unele le inchiriaza, si asa isi rotunjesc veniturile fara nici un efort, altele sunt case de vacanta, pentru o relaxare bine-meritata dupa munca prestata din greu la Casa Poporului. Libertatea va prezinta astazi topul politicienilor care detin cele mai multe case.
Senatorul Adrian Paunescu (PSD) - 9 case
Senatorul PSD Adrian Paunescu conduce topul detinatorilor de case: are trei apartamente - unul in Bucuresti, unul in Vatra Dornei si unul in Craiova. Acestea au o suprafata insumata de aproximativ 250 de metri patrati. Paunescu detine si trei vile in Bucuresti, Tancabesti si Barca cu o suprafata aproximativa de 750 de metri patrati si alte trei case de vacanta in Breaza, Rosia Montana si Bragadiru, de peste 300 metri patrati.
Deputatul Gabriel Oprea (PSD) - 8 case
Deputatul PSD Gabriel Oprea are doua case in Bucuresti si una in Pipera, insumand peste 2.000 mp, doua apartamente in Bucuresti cu suprafata de circa 140 mp amandoua, o casa de vacanta in Mangalia si una in Predeal -cam 200 mp.
Deputatul Ioan Adam (PSD) - 7 case
Un proaspat deputat care il inlocuieste pe europarlamentarul PSD Titus Corlateanu este social-democratul brasovean Ioan Adam, care se poate mandri cu sapte locuinte: trei vile, o casa de vacanta si trei apartamente. El se lafaie in peste 1.500 de metri patrati in Bucuresti si Brasov.
Senatorul Anghel Iordanescu (PSD) - 6 case
Senatorul PSD Anghel Iordanescu are sase case: trei in Bucuresti, una in Ilfov, un apartament, o casa de vacanta la Breaza si inca una la Snagov. Totalul spatiului locativ al fostului selectioner al nationalei de fotbal e de peste 1.200 mp.
Senatorul Adrian Paunescu (PSD) - 9 case
Senatorul PSD Adrian Paunescu conduce topul detinatorilor de case: are trei apartamente - unul in Bucuresti, unul in Vatra Dornei si unul in Craiova. Acestea au o suprafata insumata de aproximativ 250 de metri patrati. Paunescu detine si trei vile in Bucuresti, Tancabesti si Barca cu o suprafata aproximativa de 750 de metri patrati si alte trei case de vacanta in Breaza, Rosia Montana si Bragadiru, de peste 300 metri patrati.
Deputatul Gabriel Oprea (PSD) - 8 case
Deputatul PSD Gabriel Oprea are doua case in Bucuresti si una in Pipera, insumand peste 2.000 mp, doua apartamente in Bucuresti cu suprafata de circa 140 mp amandoua, o casa de vacanta in Mangalia si una in Predeal -cam 200 mp.
Deputatul Ioan Adam (PSD) - 7 case
Un proaspat deputat care il inlocuieste pe europarlamentarul PSD Titus Corlateanu este social-democratul brasovean Ioan Adam, care se poate mandri cu sapte locuinte: trei vile, o casa de vacanta si trei apartamente. El se lafaie in peste 1.500 de metri patrati in Bucuresti si Brasov.
Senatorul Anghel Iordanescu (PSD) - 6 case
Senatorul PSD Anghel Iordanescu are sase case: trei in Bucuresti, una in Ilfov, un apartament, o casa de vacanta la Breaza si inca una la Snagov. Totalul spatiului locativ al fostului selectioner al nationalei de fotbal e de peste 1.200 mp.
Alegătorii Elenei Udrea, "puşi pe gânduri" de unele articole apărute pe seama acesteia
Elena Udrea îşi comandă sondaje sociologice ca să scape de procesul civil pe care i l-a intentat Sorin Roşca Stănescu, fostul director al ziarului „Ziua”. Ieri, în instanţă, avocatul „blondei de la Cotroceni” a depus la dosarul cauzei „un studiu sociologic care arată că o majoritate covârşitoare a alegătorilor ei a fost pusă pe gânduri”. Avocatul pârâtei Udrea a explicat că acest lucru s-ar datora articolelor publicate în ziarul cu pricina, în special editoriale semnate de Sorin Roşca Stănescu.
„Pe lângă ancheta jurnalistică, există o serie de invective şi de cuvinte denigratoare la adresa doamnei Elena Udrea. Ele se referă la considerente legate de sex
, culoarea părului sau moralitate, elemente ce nu pot face subiect de pamflet sau glumă, mai ales când e vorba de demnitatea unei femei”, a adăugat avocatul pârâtei, care a depus, la rândul ei, o cerere reconvenţională prin care solicită daune de un leu.
Primarul Capitalei, martor-surpriză
În afară de sondajul de opinie, Udrea a adus şi un martor surpriză. Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, a venit, ieri, în faţa instanţei Judecătoriei Sectorului 5 al Capitalei ca să explice cât de jignită s-a simţit pârâta în urma publicării articolelor din ziar. El a declarat că a perceput articolele ca având caracterul unei acţiuni de denigrare. „Este evident că a fost vorba de o campanie
de presă împotriva Elenei Udrea“, a spus Videanu, adăugând că nici el, ca politician, nu a fost ocolit de atacurile mass-media.
Blonda zice că nu e frivolă
Totuşi, edilul şef al Bucureştiului a declarat că nu cunoaşte persoane care să-şi fi schimbat părerea despre secretarul executiv al PD-L ca urmare a articolelor de presă apărute la adresa Elenei Udrea. Procesul a fost declanşat de S.R.Stănescu, în aprilie 2007, când fostul director de ziar a acuzat-o pe Elena Udrea că ar fi făcut, în cadrul unor emisiuni televizate, acuzaţii „grave” cu privire la persoana sa. „Apropiaţii domnului Roşca Stănescu înţeleg să şantajeze oamenii politici pentru a obţine sume de bani”, este una din afirmaţiile pentru care directorul Ziua a solicitat instanţei condamnarea Elenei Udrea. În replică, fostul consilier prezidenţial s-a plâns de faptul că
„Pe lângă ancheta jurnalistică, există o serie de invective şi de cuvinte denigratoare la adresa doamnei Elena Udrea. Ele se referă la considerente legate de sex
, culoarea părului sau moralitate, elemente ce nu pot face subiect de pamflet sau glumă, mai ales când e vorba de demnitatea unei femei”, a adăugat avocatul pârâtei, care a depus, la rândul ei, o cerere reconvenţională prin care solicită daune de un leu.
Primarul Capitalei, martor-surpriză
În afară de sondajul de opinie, Udrea a adus şi un martor surpriză. Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, a venit, ieri, în faţa instanţei Judecătoriei Sectorului 5 al Capitalei ca să explice cât de jignită s-a simţit pârâta în urma publicării articolelor din ziar. El a declarat că a perceput articolele ca având caracterul unei acţiuni de denigrare. „Este evident că a fost vorba de o campanie
de presă împotriva Elenei Udrea“, a spus Videanu, adăugând că nici el, ca politician, nu a fost ocolit de atacurile mass-media.
Blonda zice că nu e frivolă
Totuşi, edilul şef al Bucureştiului a declarat că nu cunoaşte persoane care să-şi fi schimbat părerea despre secretarul executiv al PD-L ca urmare a articolelor de presă apărute la adresa Elenei Udrea. Procesul a fost declanşat de S.R.Stănescu, în aprilie 2007, când fostul director de ziar a acuzat-o pe Elena Udrea că ar fi făcut, în cadrul unor emisiuni televizate, acuzaţii „grave” cu privire la persoana sa. „Apropiaţii domnului Roşca Stănescu înţeleg să şantajeze oamenii politici pentru a obţine sume de bani”, este una din afirmaţiile pentru care directorul Ziua a solicitat instanţei condamnarea Elenei Udrea. În replică, fostul consilier prezidenţial s-a plâns de faptul că
Şase avioane F15 şi sute de militari americani, la Baza de la Câmpia Turzii
Americanii vor executa misiuni de poliţie militară, respectiv supravegherea spaţiului aerian, misiunea atingând punctul culminant în zilele de 2 - 4 aprilie.
Omul lui Tariceanu acuzat de santaj
Actualul secretar de stat in Cancelaria primului ministru, dar si sef al Departamentului pentru Dialog Social, Virgil Popescu, este un personaj controversat, cu un trecut presarat cu scandaluri de coruptie.
In 2001, din postura de director la filiala Mehedinti a Petrom, Popescu a avut probleme cu legea, fiind retinut de Politie sub acuzatia de fals, uz de fals, santaj si delapidare. Motivul: achizitionarea pentru Petrom a unui teren la un pret mult mai mare decat valoarea pietei. La vremea respectiva, presa a dezvaluit gaura de doua miliarde de lei pe care Popescu a dat-o societatii prin intermediul unor SRL-uri ale unor prieteni, prin cumpararea unui teren de 2,5 miliarde de lei vechi desi pretul initial era de doar 500 milioane. Ziarele vehiculau atunci si faptul ca firma care a fost implicata alaturi de Popescu in aceasta afacere a modernizat si benzinariile Petrom din judet, la preturi de doua- trei ori mai mari decat cele practicate in tara. Desi retinut de autoritati, scandalul a ramas fara urmari pentru Popescu, el preferand sa faca un pas inapoi, reluandu-si cariera universitara.
Cateva saptamani mai tarziu, in martie 2001, el a fost acuzat de santaj de catre un fost membru PNTCD, Aurel Panait. Cel din urma infiintase, impreuna cu un asociat - Nicolae Micsoniu, o firma
de paza: Vigilent Security SRL. Potrivit declaratiilor lui Panait, acesta a fost contactat de directorul Petrom care i-a cerut sa renunte la afacere in favoarea asociatului sau, amenintandu-l ca, in caz contrar, il va "termina". Drept urmare, in august 1999, cei doi asociati si-au impartit capitalul firmei de paza, lui Panait revenindu-i contractul semnat anterior cu Petrom Mehedinti. La scurt timp insa, acesta a primit din partea Petrom o instiintare porivit careia nu mai este nevoie de serviciile unei firme de paza.
In 2002, Popescu a fost implicat intr-un alt scandal de proportii, alaturi de prim-procurorul la Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti, Irinel Paun. Procurorul era acuzat, intr-o sesizare primita la Curtea Suprema de Justitie, ca ar fi primit 20.000 dolari de la Virgil Popescu si de la tatal acestuia. Procurorii au constatat insa ca declaratiile martorilor care sustineau luarea de mita fara sa aiba probe nu se sustin, in conditiile in care acestia erau in relatii de dusmanie cu Irinel Paun. Pe de alta parte, Popescu este actionar principal la firma Automotive Trading SRL, a carei tituatura este similara cu societatea controlata de Tariceanu "Automotive Trading Services".
In 2001, din postura de director la filiala Mehedinti a Petrom, Popescu a avut probleme cu legea, fiind retinut de Politie sub acuzatia de fals, uz de fals, santaj si delapidare. Motivul: achizitionarea pentru Petrom a unui teren la un pret mult mai mare decat valoarea pietei. La vremea respectiva, presa a dezvaluit gaura de doua miliarde de lei pe care Popescu a dat-o societatii prin intermediul unor SRL-uri ale unor prieteni, prin cumpararea unui teren de 2,5 miliarde de lei vechi desi pretul initial era de doar 500 milioane. Ziarele vehiculau atunci si faptul ca firma care a fost implicata alaturi de Popescu in aceasta afacere a modernizat si benzinariile Petrom din judet, la preturi de doua- trei ori mai mari decat cele practicate in tara. Desi retinut de autoritati, scandalul a ramas fara urmari pentru Popescu, el preferand sa faca un pas inapoi, reluandu-si cariera universitara.
Cateva saptamani mai tarziu, in martie 2001, el a fost acuzat de santaj de catre un fost membru PNTCD, Aurel Panait. Cel din urma infiintase, impreuna cu un asociat - Nicolae Micsoniu, o firma
de paza: Vigilent Security SRL. Potrivit declaratiilor lui Panait, acesta a fost contactat de directorul Petrom care i-a cerut sa renunte la afacere in favoarea asociatului sau, amenintandu-l ca, in caz contrar, il va "termina". Drept urmare, in august 1999, cei doi asociati si-au impartit capitalul firmei de paza, lui Panait revenindu-i contractul semnat anterior cu Petrom Mehedinti. La scurt timp insa, acesta a primit din partea Petrom o instiintare porivit careia nu mai este nevoie de serviciile unei firme de paza.
In 2002, Popescu a fost implicat intr-un alt scandal de proportii, alaturi de prim-procurorul la Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti, Irinel Paun. Procurorul era acuzat, intr-o sesizare primita la Curtea Suprema de Justitie, ca ar fi primit 20.000 dolari de la Virgil Popescu si de la tatal acestuia. Procurorii au constatat insa ca declaratiile martorilor care sustineau luarea de mita fara sa aiba probe nu se sustin, in conditiile in care acestia erau in relatii de dusmanie cu Irinel Paun. Pe de alta parte, Popescu este actionar principal la firma Automotive Trading SRL, a carei tituatura este similara cu societatea controlata de Tariceanu "Automotive Trading Services".
Candidează vara ca să câştige toamna
Aproape un sfert dintre parlamentari candidează la alegerile locale, deşi au şanse minime. Scopul este de a stabili acele colegii uninominale în care pot merge „la victorie“ în alegerile generale din toamnă.
Zeci de parlamentari, obişnuiţi cu viaţa dulce de demnitar la Capitală, se aruncă în bătaia uninominalului, râvnind la posturi de primari sau preşedinţi de consilii judeţene. Explicaţia avalanşei de candidaţi-parlamentari, mai ales că cei mai mulţi au şanse minime de a prinde un post în administraţia locală, este simplă. Alegerile de la 1 iunie reprezintă pentru foarte mulţi dintre senatorii şi deputaţii care mai doresc încă un mandat o bună ocazie de a-şi testa priza la electorat. Un test în vederea alegerilor parlamentare din toamnă organizate în sistem uninominal.
Scopul: trasarea colegiilor care-i avantajează
Toţi parlamentarii îşi doresc să fie realeşi, dar puţini au garanţii că acest lucru se va întâmpla. Ceilalţi fac calcule, ochesc câte un judeţ şi negociază împărţirea acestuia în colegii. Pentru delimitarea colegiilor ai nevoie să localizezi zonele din judeţ unde este situat electoratul pe care te poţi baza. Şi cum poţi afla acest lucru altfel decât candidând.
Cu rezultatele în faţă poţi să negociezi delimitarea colegiilor în aşa fel încât să ai grijă ca graniţele colegiului vizat să cuprindă electoratul propriu. După acest calcul par să acţioneze majoritatea parlamentarilor, care şi-au depus candidatura la locale, chiar dacă riscă să câştige doar „experienţă“. Senatorul PRM Gheorghe Funar este un exemplu. El candidează pentru Primăria Cluj-Napoca, deşi are şanse minime în faţa lui Emil Boc.
Un alt exemplu este senatorul PDL Dorel Onaca, contracandidatul lui Radu Mazăre. La fel şi deputatul PIN Cozmin Guşă, care candidează la Primăria Capitalei, oraş în care bătălia se dă între reprezentanţii PDL, PSD şi PNL; sau Cristian Adomniţei, deputat şi ministrul PNL al educaţiei, candidat la Primăria Iaşiului; sau deputatul PNL Nini Săpunaru, aspirant la preşedinţia CJ Vrancea, postul tradiţional al lui Marian Oprişan.
Lista parlamentarilor care şi-au depus candidatura tot pentru „experienţă“ poate continua cu Ioan Cindrea (PSD) la Sibiu, Mihai Bar (PSD) şi Radu Ţârle (PNL) la Bihor, Tiberiu Prodan (PNL) la Suceava. Pentru partide mici precum PC, aruncarea parlamentarilor în lupta pentru primării nu reprezintă nici măcar un test. În lipsa unor lideri cu notorietate, parlamentarii sunt singurii candidaţi posibili. De aceea, aproape toţi deputaţii şi senatorii conservatori au fost trimişi să candideze pentru primării.
Şefiile de judeţ le fac cu ochiul liderilor naţionali
Pentru unii dintre parlamentari, candidatura la preşedinţia unui consiliu judeţean nu este doar un test electoral în vederea alegerilor din toamnă. Un motiv suplimentar este necesitatea ca aceşti candidaţi, în general lideri vechi cu notorietate naţională, să fie locomotive în judeţene. Acesta este şi cazul senatorului PSD Ilie Sârbu, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, judeţ dominat de PDL şi PNL.
Un alt exemplu este senatorul PDL Gheorghe Flutur, candidat la preşedinţia CJ Suceava, judeţ dominat de PSD. Democrat-liberalii chiar au făcut o strategie electorală din a-şi trimite liderii vechi de la „centru“ să candideze în judeţe: Radu Berceanu la şefia CJ Dolj, Ioan Oltean la Bistriţa- Năsăud şi Cezar Preda la Primăria Buzăului sunt doar câteva exemple.
Dincolo de ipoteza că aceste candidaturi fac parte dintr-o manevră de a mai scăpa „centrul“ de figurile învechite, toate judeţele în care PDL şi-a trimis liderii vechi au un numitor comun: au fost de-a lungul vremii şi sunt încă fiefuri electorale ale adversarilor de la PSD. Nu este exclus ca această orientare a liderilor vechi spre administraţia locală să fie motivată de greutatea financiară a funcţiilor de preşedinte de judeţ.
RETRAGERI „STRATEGICE“
Mai bine consilier local decât fost deputat
Printre actualii parlamentari, câţiva conştientizează că sunt şanse minime de a fi realeşi. De aceea îşi caută o retragere „strategică“ în posturile din administraţia locală. Un exemplu este deputatul PC de Teleorman Teodor Niţulescu, candidat la Primăria Municipiului Alexandria.
În aceeaşi situaţie se află deputatul PDL de Alba, Liviu Mugurel Sârbu, candidat la Primăria Sebeş, şi deputatul PSD de Sălaj, Iuliu Nosa, candidat pentru Zalău. Toţi au în comun faptul că au mai fost edili ai oraşelor unde candidează, dar au renunţat la poziţii în favoarea parlamentului.
Acestora li se adaugă aleşii care nu mai au nicio speranţă să fie realeşi pentru un nou mandat. Ei s-ar mulţumi chiar şi cu un post de viceprimar sau simplu consilier judeţean. Din acest motiv, ei candidează direct pe lista de consilieri judeţeni, pentru a nu mai fi nevoiţi să-şi demonstreze priza la electorat, prin intermediul votului uninominal.
Zeci de parlamentari, obişnuiţi cu viaţa dulce de demnitar la Capitală, se aruncă în bătaia uninominalului, râvnind la posturi de primari sau preşedinţi de consilii judeţene. Explicaţia avalanşei de candidaţi-parlamentari, mai ales că cei mai mulţi au şanse minime de a prinde un post în administraţia locală, este simplă. Alegerile de la 1 iunie reprezintă pentru foarte mulţi dintre senatorii şi deputaţii care mai doresc încă un mandat o bună ocazie de a-şi testa priza la electorat. Un test în vederea alegerilor parlamentare din toamnă organizate în sistem uninominal.
Scopul: trasarea colegiilor care-i avantajează
Toţi parlamentarii îşi doresc să fie realeşi, dar puţini au garanţii că acest lucru se va întâmpla. Ceilalţi fac calcule, ochesc câte un judeţ şi negociază împărţirea acestuia în colegii. Pentru delimitarea colegiilor ai nevoie să localizezi zonele din judeţ unde este situat electoratul pe care te poţi baza. Şi cum poţi afla acest lucru altfel decât candidând.
Cu rezultatele în faţă poţi să negociezi delimitarea colegiilor în aşa fel încât să ai grijă ca graniţele colegiului vizat să cuprindă electoratul propriu. După acest calcul par să acţioneze majoritatea parlamentarilor, care şi-au depus candidatura la locale, chiar dacă riscă să câştige doar „experienţă“. Senatorul PRM Gheorghe Funar este un exemplu. El candidează pentru Primăria Cluj-Napoca, deşi are şanse minime în faţa lui Emil Boc.
Un alt exemplu este senatorul PDL Dorel Onaca, contracandidatul lui Radu Mazăre. La fel şi deputatul PIN Cozmin Guşă, care candidează la Primăria Capitalei, oraş în care bătălia se dă între reprezentanţii PDL, PSD şi PNL; sau Cristian Adomniţei, deputat şi ministrul PNL al educaţiei, candidat la Primăria Iaşiului; sau deputatul PNL Nini Săpunaru, aspirant la preşedinţia CJ Vrancea, postul tradiţional al lui Marian Oprişan.
Lista parlamentarilor care şi-au depus candidatura tot pentru „experienţă“ poate continua cu Ioan Cindrea (PSD) la Sibiu, Mihai Bar (PSD) şi Radu Ţârle (PNL) la Bihor, Tiberiu Prodan (PNL) la Suceava. Pentru partide mici precum PC, aruncarea parlamentarilor în lupta pentru primării nu reprezintă nici măcar un test. În lipsa unor lideri cu notorietate, parlamentarii sunt singurii candidaţi posibili. De aceea, aproape toţi deputaţii şi senatorii conservatori au fost trimişi să candideze pentru primării.
Şefiile de judeţ le fac cu ochiul liderilor naţionali
Pentru unii dintre parlamentari, candidatura la preşedinţia unui consiliu judeţean nu este doar un test electoral în vederea alegerilor din toamnă. Un motiv suplimentar este necesitatea ca aceşti candidaţi, în general lideri vechi cu notorietate naţională, să fie locomotive în judeţene. Acesta este şi cazul senatorului PSD Ilie Sârbu, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, judeţ dominat de PDL şi PNL.
Un alt exemplu este senatorul PDL Gheorghe Flutur, candidat la preşedinţia CJ Suceava, judeţ dominat de PSD. Democrat-liberalii chiar au făcut o strategie electorală din a-şi trimite liderii vechi de la „centru“ să candideze în judeţe: Radu Berceanu la şefia CJ Dolj, Ioan Oltean la Bistriţa- Năsăud şi Cezar Preda la Primăria Buzăului sunt doar câteva exemple.
Dincolo de ipoteza că aceste candidaturi fac parte dintr-o manevră de a mai scăpa „centrul“ de figurile învechite, toate judeţele în care PDL şi-a trimis liderii vechi au un numitor comun: au fost de-a lungul vremii şi sunt încă fiefuri electorale ale adversarilor de la PSD. Nu este exclus ca această orientare a liderilor vechi spre administraţia locală să fie motivată de greutatea financiară a funcţiilor de preşedinte de judeţ.
RETRAGERI „STRATEGICE“
Mai bine consilier local decât fost deputat
Printre actualii parlamentari, câţiva conştientizează că sunt şanse minime de a fi realeşi. De aceea îşi caută o retragere „strategică“ în posturile din administraţia locală. Un exemplu este deputatul PC de Teleorman Teodor Niţulescu, candidat la Primăria Municipiului Alexandria.
În aceeaşi situaţie se află deputatul PDL de Alba, Liviu Mugurel Sârbu, candidat la Primăria Sebeş, şi deputatul PSD de Sălaj, Iuliu Nosa, candidat pentru Zalău. Toţi au în comun faptul că au mai fost edili ai oraşelor unde candidează, dar au renunţat la poziţii în favoarea parlamentului.
Acestora li se adaugă aleşii care nu mai au nicio speranţă să fie realeşi pentru un nou mandat. Ei s-ar mulţumi chiar şi cu un post de viceprimar sau simplu consilier judeţean. Din acest motiv, ei candidează direct pe lista de consilieri judeţeni, pentru a nu mai fi nevoiţi să-şi demonstreze priza la electorat, prin intermediul votului uninominal.
Fostul procuror general adjunct al României, la DNA
Procurorul Gabriela Ghiţă, anchetat în scandalul fraudei la examenul pentru funcţii de conducere în parchete unde a fost preşedinte al Comisiei de examinare, s-a prezentat astăzi la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală.
Gabriela Ghiţă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că astăzi, în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), va fi luată în discuţie validarea examenului pentru numirea unor magistraţi în funcţii de conducere la parchete.
În acest dosar, Gabriela Ghiţă, procuror la Parchetul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie este cercetată de procurorii DNA pentru permiterea accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
DNA a început, la sfârşitul lunii noiembrie 2007, o anchetă care vizează aspecte legate de posibila fraudare a examenului pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, fiind puşi sub învinuire cinci magistraţi şi un notar, printre care şi Gabriela Ghiţă.
Gabriela Ghiţă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că astăzi, în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), va fi luată în discuţie validarea examenului pentru numirea unor magistraţi în funcţii de conducere la parchete.
În acest dosar, Gabriela Ghiţă, procuror la Parchetul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie este cercetată de procurorii DNA pentru permiterea accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
DNA a început, la sfârşitul lunii noiembrie 2007, o anchetă care vizează aspecte legate de posibila fraudare a examenului pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, fiind puşi sub învinuire cinci magistraţi şi un notar, printre care şi Gabriela Ghiţă.
Fondurile de pensii negociaza concret intre ele pentru preluari
Piata
pensiilor private a intrat in faza fuziunilor si achizitiilor. Daca posibilele tinte de preluare neaga ca ar purta discutii cu privire la vanzarile portofoliilor, unii administratori ai unor fonduri de marime medie au recunoscut ca intentioneaza sa achizitioneze alte fonduri.
In prezent nu exista un cadru legal care sa reglementeze fuziunile sau preluarile intre fonduri, urmand ca norma privind fuziunile si achizitiile in acest sistem sa fie lansata la sfarsitul acestei luni spre dezbatere publica.
Intentiile de achizitii au fost formulate in special de companii din mijlocul clasamentului, care doresc sa-si consolideze pozitia pe piata.
Astfel, BCR Administrare
Fond de Pensii, companie aflata pe locul opt, cu 123.819 de participanti si o cota de piata de 2,97%, a declarat ca nu exclude posibilitatea unei cresteri "bulk" de portofoliu, dar se bazeaza si pe cresterea organica.
Simona Ditescu, directorul general al BCR Administrare Fond de Pensii, a precizat ca se afla in discutii cu unii jucatori din piata. "Ne va fi greu sa ajungem la nivelul fondurilor detinute de asiguratori, insa dorim sa ocupam primul loc in topul fondurilor care apartin bancilor", a spus aceasta.
"Strategia BCR Administrare Fond de Pensii difera fata de cea din perioada campaniei
intrucat aceea a fost o perioada unica, clar delimitata in timp. In continuare ne vom apropia atat clientii existenti, cat si de cei potentiali prin diverse programe de fidelizare sau atragere", a precizat Ditescu.
De asemenea, Omniasig Pensii Private, ce administreaza fondul Omniforte, vrea sa fuzioneze sau sa cumpere alt fond de pensii pentru a-si creste cota de piata pana la 2-3%, conform declaratiilor reprezentantilor companiei.
"Principalul obiectiv al companiei este acela de a administra un volum de active cat mai mare, pentru ca randamentele sa fie cat mai bune", a declarat Cristina Nitescu, CEO Omniasig Pensii.
In cazul unei achizitii, Omniasig Pensii Private are in vedere mai ales pretul pentru un participant, pentru ca tranzactia sa fie una rentabila.
Compania se afla pe locul 10, cu 63.264 participanti si are o cota de piata de 1,52%.
De asemenea, Mihai Coca-Cozma, directorul general al AIG Fond de Pensii, a declarat anterior ca, pentru consolidarea pozitiei in piata, este interesat sa preia un alt jucator din piata, cu peste 50.000 de aderenti.
Acesta a adaugat ca AIG a atras participanti cu un venit peste medie sau cu mult peste medie, deoarece vanzarile au fost facute prin intermediul bancilor. Compania s-a clasat pe locul 6 si detine 6,28% din piata pensiilor private, avand 261.125 participanti.
Totodata, Ioan Vreme, directorul general al Generali Fond de Pensii, administratorul fondului Aripi, a declarat pentru DailyBusiness ca pe viitor s-ar putea gandi la o fuziune sau preluare a unui alt fond de pensii, insa nu are intentii imediate.
pensiilor private a intrat in faza fuziunilor si achizitiilor. Daca posibilele tinte de preluare neaga ca ar purta discutii cu privire la vanzarile portofoliilor, unii administratori ai unor fonduri de marime medie au recunoscut ca intentioneaza sa achizitioneze alte fonduri.
In prezent nu exista un cadru legal care sa reglementeze fuziunile sau preluarile intre fonduri, urmand ca norma privind fuziunile si achizitiile in acest sistem sa fie lansata la sfarsitul acestei luni spre dezbatere publica.
Intentiile de achizitii au fost formulate in special de companii din mijlocul clasamentului, care doresc sa-si consolideze pozitia pe piata.
Astfel, BCR Administrare
Fond de Pensii, companie aflata pe locul opt, cu 123.819 de participanti si o cota de piata de 2,97%, a declarat ca nu exclude posibilitatea unei cresteri "bulk" de portofoliu, dar se bazeaza si pe cresterea organica.
Simona Ditescu, directorul general al BCR Administrare Fond de Pensii, a precizat ca se afla in discutii cu unii jucatori din piata. "Ne va fi greu sa ajungem la nivelul fondurilor detinute de asiguratori, insa dorim sa ocupam primul loc in topul fondurilor care apartin bancilor", a spus aceasta.
"Strategia BCR Administrare Fond de Pensii difera fata de cea din perioada campaniei
intrucat aceea a fost o perioada unica, clar delimitata in timp. In continuare ne vom apropia atat clientii existenti, cat si de cei potentiali prin diverse programe de fidelizare sau atragere", a precizat Ditescu.
De asemenea, Omniasig Pensii Private, ce administreaza fondul Omniforte, vrea sa fuzioneze sau sa cumpere alt fond de pensii pentru a-si creste cota de piata pana la 2-3%, conform declaratiilor reprezentantilor companiei.
"Principalul obiectiv al companiei este acela de a administra un volum de active cat mai mare, pentru ca randamentele sa fie cat mai bune", a declarat Cristina Nitescu, CEO Omniasig Pensii.
In cazul unei achizitii, Omniasig Pensii Private are in vedere mai ales pretul pentru un participant, pentru ca tranzactia sa fie una rentabila.
Compania se afla pe locul 10, cu 63.264 participanti si are o cota de piata de 1,52%.
De asemenea, Mihai Coca-Cozma, directorul general al AIG Fond de Pensii, a declarat anterior ca, pentru consolidarea pozitiei in piata, este interesat sa preia un alt jucator din piata, cu peste 50.000 de aderenti.
Acesta a adaugat ca AIG a atras participanti cu un venit peste medie sau cu mult peste medie, deoarece vanzarile au fost facute prin intermediul bancilor. Compania s-a clasat pe locul 6 si detine 6,28% din piata pensiilor private, avand 261.125 participanti.
Totodata, Ioan Vreme, directorul general al Generali Fond de Pensii, administratorul fondului Aripi, a declarat pentru DailyBusiness ca pe viitor s-ar putea gandi la o fuziune sau preluare a unui alt fond de pensii, insa nu are intentii imediate.
Femeile câştigă teren în lumea bărbaţilor
Peste o treime dintre ocupantele poziţiilor din „Top 100 Femei de succes“, lansat săptămâna aceasta de revista Capital, conduce afaceri
proprii, iar alte 13 sunt în fruntea unor instituţii financiar-bancare.
Primele două poziţii din clasamentul Capital, ajuns la a cincea ediţie, sunt ocupate de reprezentante ale sectorului financiar-bancar: Ana Maria Mihăescu, şefa misiunii IFC România şi Republica Moldova, şi Virginia Gheorghiu, director general adjunct BERD. Din acelaşi domeniu, nou intrate în top sunt Mihaela Bîtu, head general lending products CEE, ING Bank, şi Cornelia Coman, director general adjunct ING Asigurări.
Chiar dacă în România femeile reprezintă doar una din trei persoane care ocupă o funcţie de conducere, aşa cum arată studiul Synovate realizat pentru Capital, ele pot determina schimbarea mentalităţii tradiţionaliste, care, în prezent, este în favoarea bărbatului-şef/manager. Doamnele pot realiza acest lucru punând în valoare avantajele inteligenţei emoţionale şi sociale, precum şi meticulozitatea. „Femeile pot exploata calităţi interumane specifice lor, transformându-le în avantaje şi oportunităţi, în cadrul unor domenii care să li se potrivească“, spun reprezentanţii Synovate.
Anul acesta, în top au fost incluse 18 nume noi. Cele mai multe (şase) îşi conduc propriul business, iar cinci ocupă poziţii de top management în companiile în care lucrează. Rezultate notabile au avut, anul trecut, şi doamnele din lumea artistică sau cele care ocupă funcţii importante în organisme
internaţionale, din aceste domenii provenind câte trei nou intrate. Din lumea artistică, s-au remarcat actriţele Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu, protagoniste ale peliculei lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, cel mai apreciat film românesc al anului 2007. Rezultate notabile au avut, anul trecut, şi cele care ocupă funcţii importante în organisme internaţionale, două dintre numele noi în această ediţie a topului provenind din acest sector (Daniela Popescu, membru în Comisia Naţională pentru UNESCO, şi Gabriela Massaci, director al Institutului Cultural Român de la Londra).
Deşi participantele la top poartă cu mândrie titulatura de „femei puternice“, majoritatea au combătut opinia potrivit căreia femeie + putere = succes. Mai curând, au ţinut să menţioneze, pentru ele succesul înseamnă şi reuşitele din plan familial.
TOP Sunt 100 la număr, activează în cele mai diverse domenii profesionale, iar meritele lor sunt recunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate. Ceea ce le leagă pe toate aceste femei sunt reuşitele de excepţie în carieră, în societate şi în viaţa personală.
Multă muncă, pregătire profesională remarcabilă, realizări şi progrese constante în domeniul său de activitate şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, familia – iată ceea ce poate propulsa o femeie în vârful piramidei sociale.
A realiza un top al femeilor de succes încă reprezintă, în ţara noastră, o provocare. Potrivit unui studiu al Synovate România, două treimi din managerii noştri sunt bărbaţi. Mai mult, dacă angajaţii ar putea să-şi aleagă şeful, tot în două cazuri din trei bărbaţii ar fi prima opţiune. Chiar şi aşa stând lucrurile, femeile se afirmă în număr din ce în ce mai mare şi în tot mai multe domenii, de la business şi artă până la diplomaţie sau sport. Din acest motiv, alcătuirea de către revista Capital a „Topului 100 femei de succes“, ajuns acum la a cincea ediţie, este cu fiecare an mai laborioasă, dar şi cu atât mai pasionantă.
Dacă la nivel internaţional, potrivit clasamentului realizat de revista Forbes în 2007, cea mai puternică doamnă rămâne cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în România anului 2008, femeia cea mai de succes este Ana Maria Mihăescu, şefa Misiunii IFC. Majoritatea femeilor prezente în Top 100 Forbes aparţin mediului de afaceri, constatare care este valabilă şi în cazul femeilor din Top 100 Capital. În schimb, dacă peste 30 dintre femeile din clasamentul Forbes deţin înalte poziţii guvernamentale, în topul nostru, doar una singură este implicată şi în politică: Maria Grapini, director general al companiei Pasmatex.
De notat este însă numărul doamnelor cu o carieră în mediul artistic – şapte, dintre care trei sunt actriţe. Prezenţa lor în Top 100 se datorează în bună măsură punctajului deosebit obţinut la notorietate. Când însă vine vorba de situaţia financiară, femeile din lumea afacerilor deţin supremaţia. Veniturile anuale ale doamnelor din business depăşesc 50.000 de euro, indiferent că domeniul în care activează este cel bancar, al comunicării sau al profesiilor liberale.
proprii, iar alte 13 sunt în fruntea unor instituţii financiar-bancare.
Primele două poziţii din clasamentul Capital, ajuns la a cincea ediţie, sunt ocupate de reprezentante ale sectorului financiar-bancar: Ana Maria Mihăescu, şefa misiunii IFC România şi Republica Moldova, şi Virginia Gheorghiu, director general adjunct BERD. Din acelaşi domeniu, nou intrate în top sunt Mihaela Bîtu, head general lending products CEE, ING Bank, şi Cornelia Coman, director general adjunct ING Asigurări.
Chiar dacă în România femeile reprezintă doar una din trei persoane care ocupă o funcţie de conducere, aşa cum arată studiul Synovate realizat pentru Capital, ele pot determina schimbarea mentalităţii tradiţionaliste, care, în prezent, este în favoarea bărbatului-şef/manager. Doamnele pot realiza acest lucru punând în valoare avantajele inteligenţei emoţionale şi sociale, precum şi meticulozitatea. „Femeile pot exploata calităţi interumane specifice lor, transformându-le în avantaje şi oportunităţi, în cadrul unor domenii care să li se potrivească“, spun reprezentanţii Synovate.
Anul acesta, în top au fost incluse 18 nume noi. Cele mai multe (şase) îşi conduc propriul business, iar cinci ocupă poziţii de top management în companiile în care lucrează. Rezultate notabile au avut, anul trecut, şi doamnele din lumea artistică sau cele care ocupă funcţii importante în organisme
internaţionale, din aceste domenii provenind câte trei nou intrate. Din lumea artistică, s-au remarcat actriţele Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu, protagoniste ale peliculei lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, cel mai apreciat film românesc al anului 2007. Rezultate notabile au avut, anul trecut, şi cele care ocupă funcţii importante în organisme internaţionale, două dintre numele noi în această ediţie a topului provenind din acest sector (Daniela Popescu, membru în Comisia Naţională pentru UNESCO, şi Gabriela Massaci, director al Institutului Cultural Român de la Londra).
Deşi participantele la top poartă cu mândrie titulatura de „femei puternice“, majoritatea au combătut opinia potrivit căreia femeie + putere = succes. Mai curând, au ţinut să menţioneze, pentru ele succesul înseamnă şi reuşitele din plan familial.
TOP Sunt 100 la număr, activează în cele mai diverse domenii profesionale, iar meritele lor sunt recunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate. Ceea ce le leagă pe toate aceste femei sunt reuşitele de excepţie în carieră, în societate şi în viaţa personală.
Multă muncă, pregătire profesională remarcabilă, realizări şi progrese constante în domeniul său de activitate şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, familia – iată ceea ce poate propulsa o femeie în vârful piramidei sociale.
A realiza un top al femeilor de succes încă reprezintă, în ţara noastră, o provocare. Potrivit unui studiu al Synovate România, două treimi din managerii noştri sunt bărbaţi. Mai mult, dacă angajaţii ar putea să-şi aleagă şeful, tot în două cazuri din trei bărbaţii ar fi prima opţiune. Chiar şi aşa stând lucrurile, femeile se afirmă în număr din ce în ce mai mare şi în tot mai multe domenii, de la business şi artă până la diplomaţie sau sport. Din acest motiv, alcătuirea de către revista Capital a „Topului 100 femei de succes“, ajuns acum la a cincea ediţie, este cu fiecare an mai laborioasă, dar şi cu atât mai pasionantă.
Dacă la nivel internaţional, potrivit clasamentului realizat de revista Forbes în 2007, cea mai puternică doamnă rămâne cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în România anului 2008, femeia cea mai de succes este Ana Maria Mihăescu, şefa Misiunii IFC. Majoritatea femeilor prezente în Top 100 Forbes aparţin mediului de afaceri, constatare care este valabilă şi în cazul femeilor din Top 100 Capital. În schimb, dacă peste 30 dintre femeile din clasamentul Forbes deţin înalte poziţii guvernamentale, în topul nostru, doar una singură este implicată şi în politică: Maria Grapini, director general al companiei Pasmatex.
De notat este însă numărul doamnelor cu o carieră în mediul artistic – şapte, dintre care trei sunt actriţe. Prezenţa lor în Top 100 se datorează în bună măsură punctajului deosebit obţinut la notorietate. Când însă vine vorba de situaţia financiară, femeile din lumea afacerilor deţin supremaţia. Veniturile anuale ale doamnelor din business depăşesc 50.000 de euro, indiferent că domeniul în care activează este cel bancar, al comunicării sau al profesiilor liberale.
Milionul de hectolitri
Romaqua, imbuteliatorul apei minerale Borsec, aplica reteta de business care a facut din Burger-ul fratilor Micula liderul pietei de bere din Romania. Contextul e insa altul. Mai putin efervescent.
Anuntata inca de acum un an si jumatate, intrarea Romaqua Group pe piata berii, va avea loc peste doua luni, cand compania va lansa oficial noua marca de bere si va incepe productia la fabrica din Sebes, judetul Alba. |ntrebat ce pozitie vrea sa ocupe pe o piata de aproape un miliard de euro dominata de multinationale, presedintele Romaqua, Octavian Cretu, raspunde, eteric, “nu vrem sa le dam de gandit celor din industrie”. Spune, totusi, ca fabrica de bere, care “este pe ultima suta de metri inainte de inceperea productiei”, are acum o capacitate de un milion de hectolitri pe an, dar “dispune de 90% din utilajele pentru a produce doua milioane de hectolitri de bere pe an si chiar mai mult”.
Pentru comparatie, Heineken, de exemplu, cea mai mare companie de pe piata berii din Romania, are o capacitate de productie totala de circa 5 milioane de hectolitri. Privite insa in sine, toate aceste cifre au prea putina relevanta pentru impactul pe care l-ar putea avea pe termen mediu si lung noua marca de bere. Un alt exemplu: grupul European Drinks din Oradea - care a intrat pe piata berii in 2003 dupa ce a deschis o fabrica de bere de un milion de hectolitri la Draganesti, judetul Olt - a ocupat in 2007, cu Burger, prima pozitie in topul vanzarilor la nivel national, in functie de volum, si a treia - dupa valoare, potrivit Nilesen Romania. |n doar patru ani, fabrica de bere a fratilor Micula a ajuns la peste opt milioane de hectolitri, Burger devenind, dupa cum spunea chiar Ioan Micula, "produsul-vedeta" al grupului.
Acum, spune o sursa din industria berii care a preferat sa ramana anonima, Romaqua aplica exact schema European Drinks. “European Drinks avea capacitati de imbuteliere de apa minerala, au intrat ulterior pe sucuri si apoi pe bere. |n conditiile pietei de atunci s-a dovedit un succes”.
DUBLARE "|n conditiile de atunci" - ce se intampla insa acum? Rezervat in a face previziuni si a dezvalui obiective, Cretu da totusi cateva indicii indirecte despre planurile sale de dezvoltare pe termen mediu si lung pe piata berii. “Uitati-va ce am facut pe piata sucurilor. Am inceput acum mai putin de doi ani si i-am depasit si pe Pepsi-Cola”, spune Cretu, citand un studiu al firmei de cercetare de piata Nielsen, potrivit caruia marca de sucuri Giusto Natura, detinuta de Romaqua, ajunsese anul trecut pe pozitia a doua pe segmentul sucurilor neacidulate, inaintea Prigat (marca detinuta de PepsiAmericas) si dupa Cappy (Cola Cola). Iar intrarea pe piata berii, mai spune Cretu, va dubla anul acesta cifra de afaceri a companiei Romaqua, de la aproximativ 100 de milioane de euro in 2006, la 200 de milioane de euro.
“Am bagat foarte multi bani
in reteaua de distributie, si daca tot faci aceste investitii de ce sa nu distribui mai multe produse
?”, explica Cretu, adaugand ca, de altfel, “productia de bere este mai simpla decat cea de sucuri”. Exploatarea la maxim a retelei de distributie este si motivul pentru care United Romanian Bereprod Breweries (URBB), detinatoarea licentei Carlsberg pentru Romania, a facut miscarea inversa. Producator consacrat de bere, URBB si-a extrins portofoliul prin intrarea pe segmentul sucurilor, mai intai cu Orangina (in 2005), iar de anul viitor cu sucurile naturale
Greiner. Cat despre Romaqua, compania are o retea de 60 de distribuitori in toate judetele tarii.
Noua marca de bere – al carei nume va fi dezvaluit la un eveniment din luna aprilie - a fost creata de o agentie de publicitate
din Cluj, printre denumirile luate in calcul numarandu-se, spune Cretu, Karlsburg (Alba Iulia, in germana) sau Muhlbach (denumirea in germana a orasului Sebes). “Karlsburg exista, deci nu-l puteam alege. Muhlbach nu suna chiar bine in limba romana. Este greu pentru consumatorul de bere la PET sa spuna .” |ntr-o prima etapa, Romaqua va intra cu noua marca pe piata berii ambalate la PET si cutie, urmand ca ullterior sa fie lansata si varianta la sticla. O succesiune deloc intamplatoare: in ultimii ani, berea vanduta la PET a crescut peste medie, depasind anul trecut vanzarile la sticla.
Anuntata inca de acum un an si jumatate, intrarea Romaqua Group pe piata berii, va avea loc peste doua luni, cand compania va lansa oficial noua marca de bere si va incepe productia la fabrica din Sebes, judetul Alba. |ntrebat ce pozitie vrea sa ocupe pe o piata de aproape un miliard de euro dominata de multinationale, presedintele Romaqua, Octavian Cretu, raspunde, eteric, “nu vrem sa le dam de gandit celor din industrie”. Spune, totusi, ca fabrica de bere, care “este pe ultima suta de metri inainte de inceperea productiei”, are acum o capacitate de un milion de hectolitri pe an, dar “dispune de 90% din utilajele pentru a produce doua milioane de hectolitri de bere pe an si chiar mai mult”.
Pentru comparatie, Heineken, de exemplu, cea mai mare companie de pe piata berii din Romania, are o capacitate de productie totala de circa 5 milioane de hectolitri. Privite insa in sine, toate aceste cifre au prea putina relevanta pentru impactul pe care l-ar putea avea pe termen mediu si lung noua marca de bere. Un alt exemplu: grupul European Drinks din Oradea - care a intrat pe piata berii in 2003 dupa ce a deschis o fabrica de bere de un milion de hectolitri la Draganesti, judetul Olt - a ocupat in 2007, cu Burger, prima pozitie in topul vanzarilor la nivel national, in functie de volum, si a treia - dupa valoare, potrivit Nilesen Romania. |n doar patru ani, fabrica de bere a fratilor Micula a ajuns la peste opt milioane de hectolitri, Burger devenind, dupa cum spunea chiar Ioan Micula, "produsul-vedeta" al grupului.
Acum, spune o sursa din industria berii care a preferat sa ramana anonima, Romaqua aplica exact schema European Drinks. “European Drinks avea capacitati de imbuteliere de apa minerala, au intrat ulterior pe sucuri si apoi pe bere. |n conditiile pietei de atunci s-a dovedit un succes”.
DUBLARE "|n conditiile de atunci" - ce se intampla insa acum? Rezervat in a face previziuni si a dezvalui obiective, Cretu da totusi cateva indicii indirecte despre planurile sale de dezvoltare pe termen mediu si lung pe piata berii. “Uitati-va ce am facut pe piata sucurilor. Am inceput acum mai putin de doi ani si i-am depasit si pe Pepsi-Cola”, spune Cretu, citand un studiu al firmei de cercetare de piata Nielsen, potrivit caruia marca de sucuri Giusto Natura, detinuta de Romaqua, ajunsese anul trecut pe pozitia a doua pe segmentul sucurilor neacidulate, inaintea Prigat (marca detinuta de PepsiAmericas) si dupa Cappy (Cola Cola). Iar intrarea pe piata berii, mai spune Cretu, va dubla anul acesta cifra de afaceri a companiei Romaqua, de la aproximativ 100 de milioane de euro in 2006, la 200 de milioane de euro.
“Am bagat foarte multi bani
in reteaua de distributie, si daca tot faci aceste investitii de ce sa nu distribui mai multe produse
?”, explica Cretu, adaugand ca, de altfel, “productia de bere este mai simpla decat cea de sucuri”. Exploatarea la maxim a retelei de distributie este si motivul pentru care United Romanian Bereprod Breweries (URBB), detinatoarea licentei Carlsberg pentru Romania, a facut miscarea inversa. Producator consacrat de bere, URBB si-a extrins portofoliul prin intrarea pe segmentul sucurilor, mai intai cu Orangina (in 2005), iar de anul viitor cu sucurile naturale
Greiner. Cat despre Romaqua, compania are o retea de 60 de distribuitori in toate judetele tarii.
Noua marca de bere – al carei nume va fi dezvaluit la un eveniment din luna aprilie - a fost creata de o agentie de publicitate
din Cluj, printre denumirile luate in calcul numarandu-se, spune Cretu, Karlsburg (Alba Iulia, in germana) sau Muhlbach (denumirea in germana a orasului Sebes). “Karlsburg exista, deci nu-l puteam alege. Muhlbach nu suna chiar bine in limba romana. Este greu pentru consumatorul de bere la PET sa spuna .” |ntr-o prima etapa, Romaqua va intra cu noua marca pe piata berii ambalate la PET si cutie, urmand ca ullterior sa fie lansata si varianta la sticla. O succesiune deloc intamplatoare: in ultimii ani, berea vanduta la PET a crescut peste medie, depasind anul trecut vanzarile la sticla.
Justitia greseste, contribuabilul plateste!
Daunele materiale cuvenite persoanelor pagubite prin sentinte eronate ale justitiei sunt suportate tot de cetatenii platitori de impozite
Cetatenii prejudiciati de deciziile gresite ale justitiei pot obtine despagubiri de la stat, dar nu-i pot da in judecata pe magistratii care emit sentinte eronate. Teoretic, statul ar putea recupera paguba creata de acestia la buget, dar nu se sinchiseste sa o faca. Astfel, contribuabilii care finanteaza justitia prin taxe si impozite platesc, in plus
, si oalele sparte de instantele care nu-si fac bine treaba pentru care sunt remunerate.
Potrivit legii, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Persoanele astfel vatamate pot da in judecata doar statul, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finantelor (MEF). Tot MEF plateste si daunele cuvenite celor pagubiti, de la bugetul de stat, adica din banii contribuabililor.
Desi legea prevede ca statul, dupa ce a acoperit prejudiciul produs
de deciziile gresite ale magistratilor, ii poate da pe acestia in judecata pentru a recupera „gaura“ de la buget, prevederile legale par a fi special formulate pentru a-i proteja pe potentialii culpabili. De altfel, statul roman nu a intentat niciodata proces magistratilor care, prin sentinte dovedite ca eronate, au prejudiciat bugetul, adica pe cetateni. Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii platite de consumatori - in cazul de fata, statul, prin sistemul de justitie finantat din taxele si impozitele cetatenilor - ii despagubeste pe clientii carora le-a oferit servicii de proasta calitate -, sentinte eronate, cauzatoare de prejudicii - „facturand“ cuantumul daunelor in contul tuturor celorlalti consumatori-platitori. Asta in conditiile in care, in 2007, Romania s-a clasat pe locul trei in tristul top al tarilor cu cele mai multe plangeri adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de cetatenii care s-au considerat nedreptatiti de tribunale.
Lege stramba, interes zero
Statutul magistratilor prevede ca statul roman raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. De asemenea, se stipuleaza ca raspunderea statului nu inlatura raspunderea magistratilor „care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta“. Insa tot in statutul magistratilor se spune ca „dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erori judiciare savârsite in alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarâre definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a magistratului pentru o fapta savârsita in cursul judecarii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara“.
In consecinta, cetatenii care se considera prejudiciati de o sentinta judecatoreasca trebuie sa dea statul in judecata si apoi sa astepte ca o ancheta interna a justitiei sa decida daca magistratul in cauza a actionat cu rea-credinta sau grava neglijenta, stabilind eventuala raspundere penala sau disciplinara a acestuia. Asta fiindca legea prevede ca „pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finantelor“. Mai mult, legea prevede ca „statul se poate indrepta cu actiune in despagubiri impotriva magistratului care cu rea-credinta sau grava neglijenta a produs eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii“ doar „dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat“. Prevedere intarita si de Ordonanta nr. 94/1999 a Guvernului, privind participarea României la procedurile in fata CEDO, unde se spune ca „statul are drept de regres impotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovatie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotarâre a Curtii sau prin conventie de rezolvare pe cale amiabila“.
Are dreptul, insa nu si obligatia! Caci, nu-i asa, paguba de la buget nu e a statului - entitate abstracta -, ci a contribuabilului care il finanteaza. Iar dat fiind ca in statutul magistratilor se mai spune ca termenul de prescriptie a dreptului la actiune in cazuri de acest tip este doar de un an, concluzia nu poate fi decat aceea ca statul nu e deloc interesat sa recupereze prejudiciile aduse de magistrati bugetului (adica tot contribuabililor). Lucru confirmat, de altfel, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM): pâna acum, in România nu a existat niciun proces deschis de stat impotriva vreunui magistrat pentru o solutie care, dovedindu-se gresita, a dus la prejudicierea bugetului.
Protectie prin asigurare
Organizatia Transparency International a propus, recent, punerea pe picioare a unui sistem de asigurari
obligatorii de raspundere civila profesionala pentru judecatori. Aceste asigurari ar urma, in viziunea organizatiei, sa acopere plata daunelor castigate de cetatenii justitiabili ca urmare a prejudiciilor cauzate de sentinte judiciare dovedite ca fiind gresite. Primele de asigurare ar urma sa fie achitate prin crearea unui fond in care ar urma sa fie varsat un procent de 1% din salariile tuturor magistratilor romani. Potrivit Transparency International, nu este corect ca statul roman sa plateasca, din bugetul in care se aduna bani de la toti romanii, erorile magistratilor.
„Ni se pare o solutie decenta, caci 1% din salariu nu este un capat de tara, insa poate constitui o prima pentru o asigurare consistenta, care sa acopere erorile pentru care, daca ar fi tras la raspundere, un magistrat - poate onest - ar putea sa fie distrus din punct de vedere financiar“, a declarat presedintele organizatiei, Victor Alistar. Politele de asigurare pentru magistrati ar urma sa fie similare celor de malpraxis, de care beneficiaza medicii, numai ca, spre deosebire de cazul doctorilor, asigurarea magistratilor nu va fi platita de fiecare judecator in mod individual, ci dintr-un fond la care vor contribui toti magistratii.
Contribuabilul ar plati mai mult
Instituirea unui sistem de asigurari obligatorii de raspundere civila profesionala pentru magistrati, in varianta propusa de Transparency International, nu ar face decat sa majoreze costurile functionarii sistemului de justitie in general, scotand astfel si mai multi bani din buzunarul contribuabilului, este de parere Mihai Lucanu, Underwriting Manager la sucursala romaneasca a asiguratorului QBE Insurance (Europe) Limited.
„Asiguratorii sunt entitati care au ca scop obtinerea de profit. Presupunand ca ar exista un grup de asiguratori care sa acopere daunele in cauza, trebuie avut in vedere faptul ca, pentru a se justifica economic afacerea, primele de asigurare incasate trebuie sa acopere daunele platite, la care se adauga cheltuielile de distributie, costurile administrative, plus un profit pentru firme“, a declarat, pentru SFin, Mihai Lucanu. Potrivit calculului sau, daca ultimele patru componente mentionate reprezinta, estimativ, in jur de 30% din prime, rezulta ca, pentru ca business-ul sa fie viabil, sumele incasate din aceste prime trebuie sa reprezinte 150% din daunele platite. „Practic, prin introducerea in ecuatie a politelor de asigurare, costul sistemului va creste cu aproximativ 50%, indiferent cine plateste prima - statul sau magistratii insisi“, a explicat Lucanu.
Legea mai prevede ca statul ii poate da in judecata pe magistratii care prejudiciaza bugetul prin erorile comise doar in caz de „rea-credinta sau grava neglijenta“ a acestora. „Ca principiu, asiguratorii acopera sub raspundere civila profesionala daune cauzate de erori si omisiuni «normale», care nu au caracter penal, deci o acoperire prin asigurare, in acest caz, ar fi lipsita de substanta“, adauga Lucanu.
Ar fi si avantaje
Pe de alta parte, a mai spus Mihai Lucanu, daca asigurarea respectiva ar deveni obligatorie, ar putea aparea si efecte benefice. „Interesul statului si al magistratilor este de a-si minimiza costurile cu asigurarea, iar cel al firmelor de asigurare - de a obtine profit sau, cel putin, de a nu pierde bani. Astfel, asiguratorii vor incerca sa evalueze mai atent zonele in care se pierd bani, respectiv magistratii si instantele cu grad de risc si daune mai mari, majorand prima de asigurare pentru aceste cazuri sau refuzand acoperirea, ca la asigurarea auto Casco, unde esti taxat suplimentar daca esti tanar, ai masina
rosie si multe amenzi“, arata acesta.
In opinia lui Lucanu, efectul benefic ar fi acela ca pentru magistratii cu probleme vor trebui alocate fonduri mai mari pentru plata primei de asigurare si, in consecinta, statul va avea la indemana un indicator independent de performanta, problema evaluarii calitatii actului de justitie fiind rezolvata, astfel, de sectorul privat. „Bineinteles, exista riscul ca legea sa stabileasca o prima unica pentru aceasta asigurare obligatorie, astfel incat magistratii cu rezultate bune vor plati oalele sparte de ceilalti, caz in care nu va ramane decat efectul negativ al majorarii cu 50% a costurilor sistemului de justitie“, mai spune Lucanu.
De ce nu si pentru ministri?
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala se concentreaza asupra eventualei raspunderi penale a ministrilor, fara sa spuna nimic despre raspunderea civila a acestora. De asemenea, potrivit legii, Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului, ca urmare a votului de incredere acordat de catre acesta cu prilejul investiturii, iar „raspunderea politica a Guvernului consta in demiterea sa, ca urmare a retragerii increderii acordate de catre Parlament, prin adoptarea unei motiuni de cenzura“. In traducere: ministrii pot face puscarie, pot fi demisi, dar tot cetatenii care finanteaza bugetul de stat vor plati consecintele deciziilor si actelor lor dezastruoase.
Detaliu semnificativ: singura lege romaneasca referitoare la responsabilitatea ministeriala anterioara celei in prezent in vigoare, Legea din 2 mai 1879, reglementa, pe lânga raspunderea penala, si raspunderea civila a ministrilor, permitand statului sa ceara daune demnitarilor care pagubeau finantele publice ale tarii prin deciziile si actiunile lor. Ce vremuri! In ziua de azi insa, „responsabilitatea ministeriala nu se mai bazeaza pe ideea de fapta imputabila, nici pe cea de risc, ci pe ideea ca guvernantii sunt in serviciul guvernatilor“ (Dan Claudiu Danisor - Drept constitutional si institutii politice, vol. 1, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1997, p. 384). Oricum, legea a fost abrogata de regimul comunist prin Decretul nr. 417 din 16 noiembrie 1949, asa ca justitia, controlata democratic, pe rand, de intreg spectrul politic, poate continua linistita sa cerceteze fosti si actuali ministri la DNA, in fata camerelor de luat vederi, caci contribuabilul va plati si de acum incolo din buzunar factura aberatiilor ministeriale.
Asigurarea nu ar rezolva problema
Este foarte posibil ca statul roman sa fie obligat de Curtea Europeana de Justitie sa returneze taxa de prima inmatriculare incasata de la soferii care au platit-o. Insa aceasta procedura presupune si achitarea unor cheltuieli de judecata, bineinteles, de la buget, ceea ce presupune un cost transferat asupra contribuabililor.
In acest sens, SFin remarca, intr-un articol din 25 februarie 2008, legat de taxa de prima inmatriculare, ca „daca toti romanii ar da statul in judecata, Guvernul ar putea fi nevoit sa inapoieze taxa, dar si sa plateasca 30 milioane euro cheltuieli de judecata. Din banii contribuabililor, bineinteles. (...) Iar premierul si ministrii finantelor nu au nicio responsabilitate, desi toata lumea, de la juristi, la comisari europeni si ziaristi, le-a atras atentia asupra consecintelor incapatanarii lor. (...) Poate ca ar fi momentul (...) sa fie obligati, la numirea in functie, sa incheie un contract de asigurare, din care sa se plateasca daunele aduse sau macar o parte din ele, precum cheltuielile de judecata“.
„Referitor la raspunderea civila a ministrilor, cred ca aici e mai mult o problema politica. Daca fac lucruri cu «rea-credinta sau grava neglijenta», ar fi normal sa si plateasca din banii lor, dar eu, personal, cred ca asigurarea ar fi inutila, pentru ca pana la urma tot noi am plati-o“, conchide, amar, Mihai Lucanu.
Turcul (contribuabilul) plateste!
Anul trecut, valoarea totala a obligatiilor de plata stabilite in sarcina statului roman in urma procedurilor CEDO de la Strasbourg a fost de 8.360.970 euro, din care 7.838.249 euro in urma unor hotarari de condamnare pronuntate de Curte si 522.721 euro in urma intelegerilor amiabile realizate. Statul a platit daune materiale in valoare de 7,47 milioane euro, daune morale in cuantum total de 280.300 euro si cheltuieli de judecata de 87.520 euro. In 2007, statul a suportat 88 de hotarari de condamnare si a ajuns la intelegeri amiabile cu reclamantii in 18 cazuri. CEDO a emis, in intervalul mentionat, o singura decizie de respingere a unei plangeri indreptate impotriva statului roman.
Cele mai multe hotarari de condamnare a statului roman de catre CEDO (32) au fost legate de cazuri de incalcare a dreptului de proprietate ca urmare a vanzarii, de catre stat, a imobilelor nationalizate asupra carora se recunoscuse dreptul de proprietate al unor terti, catre chiriasii respectivelor imobile. Alte motive de condamnare au fost existenta a doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun, faptul ca Fondul Proprietatea nu ofera o reparatie efectiva proprietarilor ale caror imobile au fost confiscate de comunisti, pensiile personalului militar (daca sunt sau nu supuse impozitului pe venit), arestarea preventiva (competenta organului care dispune aceasta masura), recursul in anulare, durata procedurilor, dreptul de acces la instanta (cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru), conditiile de detentie din penitenciare si practica judiciara neunitara.
Cetatenii prejudiciati de deciziile gresite ale justitiei pot obtine despagubiri de la stat, dar nu-i pot da in judecata pe magistratii care emit sentinte eronate. Teoretic, statul ar putea recupera paguba creata de acestia la buget, dar nu se sinchiseste sa o faca. Astfel, contribuabilii care finanteaza justitia prin taxe si impozite platesc, in plus
, si oalele sparte de instantele care nu-si fac bine treaba pentru care sunt remunerate.
Potrivit legii, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Persoanele astfel vatamate pot da in judecata doar statul, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finantelor (MEF). Tot MEF plateste si daunele cuvenite celor pagubiti, de la bugetul de stat, adica din banii contribuabililor.
Desi legea prevede ca statul, dupa ce a acoperit prejudiciul produs
de deciziile gresite ale magistratilor, ii poate da pe acestia in judecata pentru a recupera „gaura“ de la buget, prevederile legale par a fi special formulate pentru a-i proteja pe potentialii culpabili. De altfel, statul roman nu a intentat niciodata proces magistratilor care, prin sentinte dovedite ca eronate, au prejudiciat bugetul, adica pe cetateni. Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii platite de consumatori - in cazul de fata, statul, prin sistemul de justitie finantat din taxele si impozitele cetatenilor - ii despagubeste pe clientii carora le-a oferit servicii de proasta calitate -, sentinte eronate, cauzatoare de prejudicii - „facturand“ cuantumul daunelor in contul tuturor celorlalti consumatori-platitori. Asta in conditiile in care, in 2007, Romania s-a clasat pe locul trei in tristul top al tarilor cu cele mai multe plangeri adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de cetatenii care s-au considerat nedreptatiti de tribunale.
Lege stramba, interes zero
Statutul magistratilor prevede ca statul roman raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. De asemenea, se stipuleaza ca raspunderea statului nu inlatura raspunderea magistratilor „care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta“. Insa tot in statutul magistratilor se spune ca „dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erori judiciare savârsite in alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarâre definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a magistratului pentru o fapta savârsita in cursul judecarii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara“.
In consecinta, cetatenii care se considera prejudiciati de o sentinta judecatoreasca trebuie sa dea statul in judecata si apoi sa astepte ca o ancheta interna a justitiei sa decida daca magistratul in cauza a actionat cu rea-credinta sau grava neglijenta, stabilind eventuala raspundere penala sau disciplinara a acestuia. Asta fiindca legea prevede ca „pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finantelor“. Mai mult, legea prevede ca „statul se poate indrepta cu actiune in despagubiri impotriva magistratului care cu rea-credinta sau grava neglijenta a produs eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii“ doar „dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat“. Prevedere intarita si de Ordonanta nr. 94/1999 a Guvernului, privind participarea României la procedurile in fata CEDO, unde se spune ca „statul are drept de regres impotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovatie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotarâre a Curtii sau prin conventie de rezolvare pe cale amiabila“.
Are dreptul, insa nu si obligatia! Caci, nu-i asa, paguba de la buget nu e a statului - entitate abstracta -, ci a contribuabilului care il finanteaza. Iar dat fiind ca in statutul magistratilor se mai spune ca termenul de prescriptie a dreptului la actiune in cazuri de acest tip este doar de un an, concluzia nu poate fi decat aceea ca statul nu e deloc interesat sa recupereze prejudiciile aduse de magistrati bugetului (adica tot contribuabililor). Lucru confirmat, de altfel, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM): pâna acum, in România nu a existat niciun proces deschis de stat impotriva vreunui magistrat pentru o solutie care, dovedindu-se gresita, a dus la prejudicierea bugetului.
Protectie prin asigurare
Organizatia Transparency International a propus, recent, punerea pe picioare a unui sistem de asigurari
obligatorii de raspundere civila profesionala pentru judecatori. Aceste asigurari ar urma, in viziunea organizatiei, sa acopere plata daunelor castigate de cetatenii justitiabili ca urmare a prejudiciilor cauzate de sentinte judiciare dovedite ca fiind gresite. Primele de asigurare ar urma sa fie achitate prin crearea unui fond in care ar urma sa fie varsat un procent de 1% din salariile tuturor magistratilor romani. Potrivit Transparency International, nu este corect ca statul roman sa plateasca, din bugetul in care se aduna bani de la toti romanii, erorile magistratilor.
„Ni se pare o solutie decenta, caci 1% din salariu nu este un capat de tara, insa poate constitui o prima pentru o asigurare consistenta, care sa acopere erorile pentru care, daca ar fi tras la raspundere, un magistrat - poate onest - ar putea sa fie distrus din punct de vedere financiar“, a declarat presedintele organizatiei, Victor Alistar. Politele de asigurare pentru magistrati ar urma sa fie similare celor de malpraxis, de care beneficiaza medicii, numai ca, spre deosebire de cazul doctorilor, asigurarea magistratilor nu va fi platita de fiecare judecator in mod individual, ci dintr-un fond la care vor contribui toti magistratii.
Contribuabilul ar plati mai mult
Instituirea unui sistem de asigurari obligatorii de raspundere civila profesionala pentru magistrati, in varianta propusa de Transparency International, nu ar face decat sa majoreze costurile functionarii sistemului de justitie in general, scotand astfel si mai multi bani din buzunarul contribuabilului, este de parere Mihai Lucanu, Underwriting Manager la sucursala romaneasca a asiguratorului QBE Insurance (Europe) Limited.
„Asiguratorii sunt entitati care au ca scop obtinerea de profit. Presupunand ca ar exista un grup de asiguratori care sa acopere daunele in cauza, trebuie avut in vedere faptul ca, pentru a se justifica economic afacerea, primele de asigurare incasate trebuie sa acopere daunele platite, la care se adauga cheltuielile de distributie, costurile administrative, plus un profit pentru firme“, a declarat, pentru SFin, Mihai Lucanu. Potrivit calculului sau, daca ultimele patru componente mentionate reprezinta, estimativ, in jur de 30% din prime, rezulta ca, pentru ca business-ul sa fie viabil, sumele incasate din aceste prime trebuie sa reprezinte 150% din daunele platite. „Practic, prin introducerea in ecuatie a politelor de asigurare, costul sistemului va creste cu aproximativ 50%, indiferent cine plateste prima - statul sau magistratii insisi“, a explicat Lucanu.
Legea mai prevede ca statul ii poate da in judecata pe magistratii care prejudiciaza bugetul prin erorile comise doar in caz de „rea-credinta sau grava neglijenta“ a acestora. „Ca principiu, asiguratorii acopera sub raspundere civila profesionala daune cauzate de erori si omisiuni «normale», care nu au caracter penal, deci o acoperire prin asigurare, in acest caz, ar fi lipsita de substanta“, adauga Lucanu.
Ar fi si avantaje
Pe de alta parte, a mai spus Mihai Lucanu, daca asigurarea respectiva ar deveni obligatorie, ar putea aparea si efecte benefice. „Interesul statului si al magistratilor este de a-si minimiza costurile cu asigurarea, iar cel al firmelor de asigurare - de a obtine profit sau, cel putin, de a nu pierde bani. Astfel, asiguratorii vor incerca sa evalueze mai atent zonele in care se pierd bani, respectiv magistratii si instantele cu grad de risc si daune mai mari, majorand prima de asigurare pentru aceste cazuri sau refuzand acoperirea, ca la asigurarea auto Casco, unde esti taxat suplimentar daca esti tanar, ai masina
rosie si multe amenzi“, arata acesta.
In opinia lui Lucanu, efectul benefic ar fi acela ca pentru magistratii cu probleme vor trebui alocate fonduri mai mari pentru plata primei de asigurare si, in consecinta, statul va avea la indemana un indicator independent de performanta, problema evaluarii calitatii actului de justitie fiind rezolvata, astfel, de sectorul privat. „Bineinteles, exista riscul ca legea sa stabileasca o prima unica pentru aceasta asigurare obligatorie, astfel incat magistratii cu rezultate bune vor plati oalele sparte de ceilalti, caz in care nu va ramane decat efectul negativ al majorarii cu 50% a costurilor sistemului de justitie“, mai spune Lucanu.
De ce nu si pentru ministri?
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala se concentreaza asupra eventualei raspunderi penale a ministrilor, fara sa spuna nimic despre raspunderea civila a acestora. De asemenea, potrivit legii, Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului, ca urmare a votului de incredere acordat de catre acesta cu prilejul investiturii, iar „raspunderea politica a Guvernului consta in demiterea sa, ca urmare a retragerii increderii acordate de catre Parlament, prin adoptarea unei motiuni de cenzura“. In traducere: ministrii pot face puscarie, pot fi demisi, dar tot cetatenii care finanteaza bugetul de stat vor plati consecintele deciziilor si actelor lor dezastruoase.
Detaliu semnificativ: singura lege romaneasca referitoare la responsabilitatea ministeriala anterioara celei in prezent in vigoare, Legea din 2 mai 1879, reglementa, pe lânga raspunderea penala, si raspunderea civila a ministrilor, permitand statului sa ceara daune demnitarilor care pagubeau finantele publice ale tarii prin deciziile si actiunile lor. Ce vremuri! In ziua de azi insa, „responsabilitatea ministeriala nu se mai bazeaza pe ideea de fapta imputabila, nici pe cea de risc, ci pe ideea ca guvernantii sunt in serviciul guvernatilor“ (Dan Claudiu Danisor - Drept constitutional si institutii politice, vol. 1, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1997, p. 384). Oricum, legea a fost abrogata de regimul comunist prin Decretul nr. 417 din 16 noiembrie 1949, asa ca justitia, controlata democratic, pe rand, de intreg spectrul politic, poate continua linistita sa cerceteze fosti si actuali ministri la DNA, in fata camerelor de luat vederi, caci contribuabilul va plati si de acum incolo din buzunar factura aberatiilor ministeriale.
Asigurarea nu ar rezolva problema
Este foarte posibil ca statul roman sa fie obligat de Curtea Europeana de Justitie sa returneze taxa de prima inmatriculare incasata de la soferii care au platit-o. Insa aceasta procedura presupune si achitarea unor cheltuieli de judecata, bineinteles, de la buget, ceea ce presupune un cost transferat asupra contribuabililor.
In acest sens, SFin remarca, intr-un articol din 25 februarie 2008, legat de taxa de prima inmatriculare, ca „daca toti romanii ar da statul in judecata, Guvernul ar putea fi nevoit sa inapoieze taxa, dar si sa plateasca 30 milioane euro cheltuieli de judecata. Din banii contribuabililor, bineinteles. (...) Iar premierul si ministrii finantelor nu au nicio responsabilitate, desi toata lumea, de la juristi, la comisari europeni si ziaristi, le-a atras atentia asupra consecintelor incapatanarii lor. (...) Poate ca ar fi momentul (...) sa fie obligati, la numirea in functie, sa incheie un contract de asigurare, din care sa se plateasca daunele aduse sau macar o parte din ele, precum cheltuielile de judecata“.
„Referitor la raspunderea civila a ministrilor, cred ca aici e mai mult o problema politica. Daca fac lucruri cu «rea-credinta sau grava neglijenta», ar fi normal sa si plateasca din banii lor, dar eu, personal, cred ca asigurarea ar fi inutila, pentru ca pana la urma tot noi am plati-o“, conchide, amar, Mihai Lucanu.
Turcul (contribuabilul) plateste!
Anul trecut, valoarea totala a obligatiilor de plata stabilite in sarcina statului roman in urma procedurilor CEDO de la Strasbourg a fost de 8.360.970 euro, din care 7.838.249 euro in urma unor hotarari de condamnare pronuntate de Curte si 522.721 euro in urma intelegerilor amiabile realizate. Statul a platit daune materiale in valoare de 7,47 milioane euro, daune morale in cuantum total de 280.300 euro si cheltuieli de judecata de 87.520 euro. In 2007, statul a suportat 88 de hotarari de condamnare si a ajuns la intelegeri amiabile cu reclamantii in 18 cazuri. CEDO a emis, in intervalul mentionat, o singura decizie de respingere a unei plangeri indreptate impotriva statului roman.
Cele mai multe hotarari de condamnare a statului roman de catre CEDO (32) au fost legate de cazuri de incalcare a dreptului de proprietate ca urmare a vanzarii, de catre stat, a imobilelor nationalizate asupra carora se recunoscuse dreptul de proprietate al unor terti, catre chiriasii respectivelor imobile. Alte motive de condamnare au fost existenta a doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun, faptul ca Fondul Proprietatea nu ofera o reparatie efectiva proprietarilor ale caror imobile au fost confiscate de comunisti, pensiile personalului militar (daca sunt sau nu supuse impozitului pe venit), arestarea preventiva (competenta organului care dispune aceasta masura), recursul in anulare, durata procedurilor, dreptul de acces la instanta (cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru), conditiile de detentie din penitenciare si practica judiciara neunitara.
Creditarea, sacrificată de dragul inflaţiei
BNR a urcat dobânda- cheie la 9,5%
Motivul principal: nivelul ridicat al inflaţiei
Mutarea va scumpi creditele în lei acordate populaţiei
Constrânsă de nivelul ridicat al inflaţiei şi de climatul macroeconomic nefavorabil, Banca Naţională a României a decis ieri să majoreze rata dobânzii-cheie, de la 9% la 9,5%.
După primele două luni din acest an, rata inflaţiei s-a situat la 1,57%, în timp ce inflaţia anuală a urcat la aproape 8%. Ţinta de inflaţie a BNR pentru acest an este de 3,8% plus/minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5%, cu acelaşi interval de variaţie.
Majorarea dobânzii-cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5% pe an, va duce la creşterea dobânzilor pentru creditele şi depozitele în lei, dar rămâne de văzut care va fi impactul asupra evoluţiei monedei naţionale. "BNR nu se putea eschiva de la această majorare, mai ales că toată lumea este de acord că pe martie inflaţia anualizată va fi de peste 8%. Este bine că BNR nu a sărit calul şi a majorat dobânda de politică monetară cu numai 0,5%. 10% ar fi afectat mai mult decât trebuie creditarea şi creşterea economică",apreciază analistul financiar Bogdan Baltazar.
Evenimentul este aşteptat cu interes de mediul business şi nu numai, datorită oportunităţii atragerii de capital străin.
Astfel, pentru a-şi acoperi riscurile, băncile comerciale vor mări dobânzile practicate la toate tipurile de credite, peste 9,5%, ceea ce va duce la creşterea ratelor lunare pe care le plătesc clienţii acestora şi, implicit, la imposibilitatea tot mai multor români de a-şi achita ratele
la credite. Dobânda-cheie a fost majorată pe fondul presiunilor inflaţioniste interne şi al crizei financiare de pe plan mondial.
Este cea de-a treia majorare de la începutul anului şi cea de-a patra în ultimele şase luni, aceasta evoluând de la 7% la 9,5%, cât este în prezent. În ceea ce priveşte viitoarele măsuri pe care BNR le-ar putea lua în următoarele şedinţe de politică monetară, analiştii financiari consideră că acestea vor depinde de evoluţia pieţelor internaţionale, destul de instabile, şi de parametrii macroeconomici.
Cursul de schimb se poate aprecia, dar nu este obligatoriu
Cu nivelul actual, dobânda de politică monetară din România a ajuns să fie de peste patru ori mai mare decât cea a FED (2,25%) şi de peste două ori mai mare decât cea afişată de BCE (4%).
Datorită acestui motiv şi faptului că tot mai mulţi bancheri vor creşte dobânzile pentru depozite, în vederea asigurării de lichidităţi, în teorie, ar urma ca investitorii străini să devină interesaţi de dobânzile ridicate practicate pe piaţa financiară românească, ce le pot majora rapid profiturile. Aceştia vor face plasamente în valută, care vor conduce la aprecierea monedei naţionale şi, implicit, la diminuarea preţurilor.
Analiştii însă nu sunt atât de optimişti, considerând că măsurile monetare vor avea efect de scurtă durată asupra inflaţiei şi a cursului de schimb. Mai mult, efectul final ar putea fi total în dezacord cu intenţiile BNR, şi anume încurajarea creditării în valută:
"Eu nu cred că leul se va aprecia decât neînsemnat, pentru că acest 9,5% era deja luat în calcul, dat fiind că pe piaţa interbancară erau dobânzi de 10-11%". (analist financiar Bogdan Baltazar)
"Efectul asupra cursului va fi aproape nul, pentru că majorarea dobânzii era inclusă în preţ. Leul s-ar fi depreciat sau apreciat, dacă BNR ar fi oferit o surpriză. În ceea ce priveşte dobânzile la credite şi la depozite, acestea vor creşte în perioada următoare". (economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru)
"Mă aşteptam la măsuri de limitare a creditului în valută. Creşterea dobânzilor la lei va încuraja migrarea către împrumuturile în valută". (directorul de investiţii al Interamerican Pensii, Radu Crăciun)
"Consider decizia de majorare a dobânzii de politică monetară ca fiind neadecvată pentru economia României, atât în raport cu contextul extern, cât şi în raport cu actuala stare a economiei naţionale. Măsura ar putea avantaja creditarea în valută, în pofida creditării în moneda naţională". (economistul şef al BRD - Groupe Societe Generale, Florian Libocor)
Motivul principal: nivelul ridicat al inflaţiei
Mutarea va scumpi creditele în lei acordate populaţiei
Constrânsă de nivelul ridicat al inflaţiei şi de climatul macroeconomic nefavorabil, Banca Naţională a României a decis ieri să majoreze rata dobânzii-cheie, de la 9% la 9,5%.
După primele două luni din acest an, rata inflaţiei s-a situat la 1,57%, în timp ce inflaţia anuală a urcat la aproape 8%. Ţinta de inflaţie a BNR pentru acest an este de 3,8% plus/minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5%, cu acelaşi interval de variaţie.
Majorarea dobânzii-cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5% pe an, va duce la creşterea dobânzilor pentru creditele şi depozitele în lei, dar rămâne de văzut care va fi impactul asupra evoluţiei monedei naţionale. "BNR nu se putea eschiva de la această majorare, mai ales că toată lumea este de acord că pe martie inflaţia anualizată va fi de peste 8%. Este bine că BNR nu a sărit calul şi a majorat dobânda de politică monetară cu numai 0,5%. 10% ar fi afectat mai mult decât trebuie creditarea şi creşterea economică",apreciază analistul financiar Bogdan Baltazar.
Evenimentul este aşteptat cu interes de mediul business şi nu numai, datorită oportunităţii atragerii de capital străin.
Astfel, pentru a-şi acoperi riscurile, băncile comerciale vor mări dobânzile practicate la toate tipurile de credite, peste 9,5%, ceea ce va duce la creşterea ratelor lunare pe care le plătesc clienţii acestora şi, implicit, la imposibilitatea tot mai multor români de a-şi achita ratele
la credite. Dobânda-cheie a fost majorată pe fondul presiunilor inflaţioniste interne şi al crizei financiare de pe plan mondial.
Este cea de-a treia majorare de la începutul anului şi cea de-a patra în ultimele şase luni, aceasta evoluând de la 7% la 9,5%, cât este în prezent. În ceea ce priveşte viitoarele măsuri pe care BNR le-ar putea lua în următoarele şedinţe de politică monetară, analiştii financiari consideră că acestea vor depinde de evoluţia pieţelor internaţionale, destul de instabile, şi de parametrii macroeconomici.
Cursul de schimb se poate aprecia, dar nu este obligatoriu
Cu nivelul actual, dobânda de politică monetară din România a ajuns să fie de peste patru ori mai mare decât cea a FED (2,25%) şi de peste două ori mai mare decât cea afişată de BCE (4%).
Datorită acestui motiv şi faptului că tot mai mulţi bancheri vor creşte dobânzile pentru depozite, în vederea asigurării de lichidităţi, în teorie, ar urma ca investitorii străini să devină interesaţi de dobânzile ridicate practicate pe piaţa financiară românească, ce le pot majora rapid profiturile. Aceştia vor face plasamente în valută, care vor conduce la aprecierea monedei naţionale şi, implicit, la diminuarea preţurilor.
Analiştii însă nu sunt atât de optimişti, considerând că măsurile monetare vor avea efect de scurtă durată asupra inflaţiei şi a cursului de schimb. Mai mult, efectul final ar putea fi total în dezacord cu intenţiile BNR, şi anume încurajarea creditării în valută:
"Eu nu cred că leul se va aprecia decât neînsemnat, pentru că acest 9,5% era deja luat în calcul, dat fiind că pe piaţa interbancară erau dobânzi de 10-11%". (analist financiar Bogdan Baltazar)
"Efectul asupra cursului va fi aproape nul, pentru că majorarea dobânzii era inclusă în preţ. Leul s-ar fi depreciat sau apreciat, dacă BNR ar fi oferit o surpriză. În ceea ce priveşte dobânzile la credite şi la depozite, acestea vor creşte în perioada următoare". (economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru)
"Mă aşteptam la măsuri de limitare a creditului în valută. Creşterea dobânzilor la lei va încuraja migrarea către împrumuturile în valută". (directorul de investiţii al Interamerican Pensii, Radu Crăciun)
"Consider decizia de majorare a dobânzii de politică monetară ca fiind neadecvată pentru economia României, atât în raport cu contextul extern, cât şi în raport cu actuala stare a economiei naţionale. Măsura ar putea avantaja creditarea în valută, în pofida creditării în moneda naţională". (economistul şef al BRD - Groupe Societe Generale, Florian Libocor)
Boom-ul imobiliar pune în pericol alimentarea cu energie a Capitalei
Expansiunea fără precedent a sectorului imobiliar din Bucureşti va pune în pericol alimentarea cu electricitate a Capitalei dacă nu se vor face investiţii în dezvoltarea reţelelor de distribuţie. Semnalul de alarmă a fost tras ieri de către Şerban Tudor, directorul tehnic al Electrica, cea mai mare companie de distribuţie de electricitate din România.
Potrivit acestuia, Bucureştiul are nevoie de investiţii de un miliard de euro în următorii 4-5 ani pentru dezvoltarea reţelelor pentru a susţine creşterea consumului de energie
. “În Bucureşti trebuie tras un semnal de alarmă pentru că nu suntem departe de un punct critic, pe care, dacă nu îl vom depăşi, vom avea multe întreruperi ale alimentării cu energie”, a spus Tudor.
Acesta susţine că în unele zone ale oraşului consumul de energie a crescut anual cu până la 100% din cauza noilor construcţii care au trebuit să fie racordate la reţeaua electrică. La nivel naţional, adaugă oficialul Electrica, creşterea consumului de electricitate a fost de doar 4-5% în 2007.
Cele mai expuse pericolului întreruperii alimentării cu energie sunt zona centrală a Bucureştiului, cartierele Ghencea, Militari şi Colentina, precum şi localităţile din jurul Capitalei.
De altfel, în timpul iernii, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, în Pantelimon şi Voluntari nu era zi în care să nu existe vreo problemă cu alimentarea cu energie. Reprezentanţii Electrica Muntenia Sud, compania care asigură curentul Capitalei şi al judeţului Ilfov, au declarat că defecţiunile apăreau din cauza supraîncărcării reţelelor şi a furturilor.
De ce cade curentul
Apariţia fenomenului de supraîncărcare a reţelei are loc atunci când există o neconcordanţă între puterea electrică efectivă pe care proprietarii noilor imobile o solicită Electrica în momentul racordului la reţeaua electrică şi consumul mult mai mare de electricitate. Această diferenţă se explică prin faptul că proprietarii nu declară toţi consumatorii casnici pentru a scoate mai ieftin costurile cu racordarea.
Din această cauză reţeaua nu mai face faţă şi are loc fenomenul de întrerupere a alimentării cu energie. În plus
, cererile de racord au loc de foarte multe ori pentru construcţiile situate în extremităţile reţelelor de distribuţie care au o vechime considerabilă. Cheltuielile noilor reţele de distribuţie (cabluri, stâlpi, puncte de transformare etc.) sunt suportate însă de cei care solicită racordul la reţeaua electrică.
Pentru reabilitarea reţelelor existente, Electrica Muntenia Sud spune că are un plan de investiţii pentru 2008 de 300 milioane de euro, după ce în ultimii şase ani a investit 100 milioane de euro.
Potrivit acestuia, Bucureştiul are nevoie de investiţii de un miliard de euro în următorii 4-5 ani pentru dezvoltarea reţelelor pentru a susţine creşterea consumului de energie
. “În Bucureşti trebuie tras un semnal de alarmă pentru că nu suntem departe de un punct critic, pe care, dacă nu îl vom depăşi, vom avea multe întreruperi ale alimentării cu energie”, a spus Tudor.
Acesta susţine că în unele zone ale oraşului consumul de energie a crescut anual cu până la 100% din cauza noilor construcţii care au trebuit să fie racordate la reţeaua electrică. La nivel naţional, adaugă oficialul Electrica, creşterea consumului de electricitate a fost de doar 4-5% în 2007.
Cele mai expuse pericolului întreruperii alimentării cu energie sunt zona centrală a Bucureştiului, cartierele Ghencea, Militari şi Colentina, precum şi localităţile din jurul Capitalei.
De altfel, în timpul iernii, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, în Pantelimon şi Voluntari nu era zi în care să nu existe vreo problemă cu alimentarea cu energie. Reprezentanţii Electrica Muntenia Sud, compania care asigură curentul Capitalei şi al judeţului Ilfov, au declarat că defecţiunile apăreau din cauza supraîncărcării reţelelor şi a furturilor.
De ce cade curentul
Apariţia fenomenului de supraîncărcare a reţelei are loc atunci când există o neconcordanţă între puterea electrică efectivă pe care proprietarii noilor imobile o solicită Electrica în momentul racordului la reţeaua electrică şi consumul mult mai mare de electricitate. Această diferenţă se explică prin faptul că proprietarii nu declară toţi consumatorii casnici pentru a scoate mai ieftin costurile cu racordarea.
Din această cauză reţeaua nu mai face faţă şi are loc fenomenul de întrerupere a alimentării cu energie. În plus
, cererile de racord au loc de foarte multe ori pentru construcţiile situate în extremităţile reţelelor de distribuţie care au o vechime considerabilă. Cheltuielile noilor reţele de distribuţie (cabluri, stâlpi, puncte de transformare etc.) sunt suportate însă de cei care solicită racordul la reţeaua electrică.
Pentru reabilitarea reţelelor existente, Electrica Muntenia Sud spune că are un plan de investiţii pentru 2008 de 300 milioane de euro, după ce în ultimii şase ani a investit 100 milioane de euro.
Vanzarea Oltchim reclamata la UE
Intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, compania PCC SE, actionar minoritar al societatii romanesti Oltchim SA, acuza o serie de ilegalitati in procesul de privatizare a combinatului.
Nemtii, care sunt interesati sa preia pachetul majoritar de actiuni detinut de AVAS la Oltchim, au semnalat CE ca autoritatile romane au incalcat legislatia europeana privind conversia in actiuni a datoriilor acumulate de combinat in perioada in care acesta se afla sub administrare
speciala. "Ajutorul acordat de AVAS atunci reprezinta o forma de incalcare a legislatiei europene in vigoare. Nu e prima data cand modul de actiune al AVAS intra in conflict direct cu normele UE", ne-au declarat surse din cadrul companiei.
"Managementul Oltchim nu a luat nici o masura in perioada in care a administrat societatea pentru a stinge datoriile pe care le avea, ci a adoptat o atitudine conservatoare a acestora. Acum statul vine la noi si ne cere sa platim pentru datoriile pe care ei le-au acumulat", afirma Wojciech Zaremba, director in cadrul PCC SE. El a mai precizat ca, in cazul in care se va face conversia de actiuni in actuala forma, PCC ia in calcul retragerea din societate sau atacarea masurii in justitie, insa nu doreste acest lucru pentru ca nu avantajeaza nici una dintre parti.
Reprezentantii PCC mai afirma ca managementul Oltchim nu a alocat provizioane pentru stingerea datoriilor si penalitatilor si ca nu au fost informati cu privire la proiectul de lege privind privatizarea combinatului, care urmeaza sa intre in dezbatere in Camera Deputatilor, in perioada urmatoare. Pe de alta parte, reprezentantii PCC spun ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu poate face investitii in societate. In plus
, conform legislatiei in vigoare, AVAS (ca, de altfel, orice autoritate a statului actionar intr-o companie) nu poate participa cu sume de bani
la majorari de capital. "Datoria pe care AVAS vrea sa o converteasca in actiuni se ridica la peste 200 milioane de dolari. Un audit al unei mari companii internationale se desfasoara in prezent la Oltchim (n.r. - nemtii au desemnat compania de audit Pricewaterhouse Coopers sa faca o evaluare independenta a datoriilor combinatului)", afirma reprezentantii companiei. AVAS detine 53,2% din actiunile Oltchim, iar grupul german PCC SE controleaza un pachet de 12,6% din actiunile combinatului.
Nemtii, care sunt interesati sa preia pachetul majoritar de actiuni detinut de AVAS la Oltchim, au semnalat CE ca autoritatile romane au incalcat legislatia europeana privind conversia in actiuni a datoriilor acumulate de combinat in perioada in care acesta se afla sub administrare
speciala. "Ajutorul acordat de AVAS atunci reprezinta o forma de incalcare a legislatiei europene in vigoare. Nu e prima data cand modul de actiune al AVAS intra in conflict direct cu normele UE", ne-au declarat surse din cadrul companiei.
"Managementul Oltchim nu a luat nici o masura in perioada in care a administrat societatea pentru a stinge datoriile pe care le avea, ci a adoptat o atitudine conservatoare a acestora. Acum statul vine la noi si ne cere sa platim pentru datoriile pe care ei le-au acumulat", afirma Wojciech Zaremba, director in cadrul PCC SE. El a mai precizat ca, in cazul in care se va face conversia de actiuni in actuala forma, PCC ia in calcul retragerea din societate sau atacarea masurii in justitie, insa nu doreste acest lucru pentru ca nu avantajeaza nici una dintre parti.
Reprezentantii PCC mai afirma ca managementul Oltchim nu a alocat provizioane pentru stingerea datoriilor si penalitatilor si ca nu au fost informati cu privire la proiectul de lege privind privatizarea combinatului, care urmeaza sa intre in dezbatere in Camera Deputatilor, in perioada urmatoare. Pe de alta parte, reprezentantii PCC spun ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu poate face investitii in societate. In plus
, conform legislatiei in vigoare, AVAS (ca, de altfel, orice autoritate a statului actionar intr-o companie) nu poate participa cu sume de bani
la majorari de capital. "Datoria pe care AVAS vrea sa o converteasca in actiuni se ridica la peste 200 milioane de dolari. Un audit al unei mari companii internationale se desfasoara in prezent la Oltchim (n.r. - nemtii au desemnat compania de audit Pricewaterhouse Coopers sa faca o evaluare independenta a datoriilor combinatului)", afirma reprezentantii companiei. AVAS detine 53,2% din actiunile Oltchim, iar grupul german PCC SE controleaza un pachet de 12,6% din actiunile combinatului.
Petrom şi Romgaz alocă 172 milioane lei pentru fondul social de gaze
Companiile Petrom şi Romgaz vor contribui în acest an cu 172 de milioane de lei la fondul social destinat ajutorării persoanelor cu venituri reduse la plata facturilor pentru gaze
, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Din valoarea totală a fondului, 80 de milioane de lei reprezintă contribuţia Petrom şi 92 milioane lei contribuţia Romgaz, se arată într-un comunicat al Petrom.
, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Din valoarea totală a fondului, 80 de milioane de lei reprezintă contribuţia Petrom şi 92 milioane lei contribuţia Romgaz, se arată într-un comunicat al Petrom.
Justiţia franceză creează precedentul Carrefour
Politica de impunere a unor contracte, practicată de Carrefour, a fost amendată de tribunalul din Caen, fapt care ar putea fi folosit ca model pentru eventualele procese intentate de furnizori împotriva retailerilor
Scandalul hipermarketurilor s-a inflamat din nou: în Franţa, grupul Carrefour a fost amendat cu un milion de euro pentru că a impus unor producători de legume şi fructe mai multe contracte din care aceştia au ieşit în pierdere. În România, marii retaileri au ieşit ieri la rampă, încercând să justifice în faţa presei taxele
pe care le-au impus furnizorilor locali.
Relaţiile mai mult sau mai puţin contractuale dintre producătorii de alimente şi marii distribuitori au început iar să se tensioneze. Replica hipermarketurilor la acuzaţiile furnizorilor – potrivit cărora alimentele se scumpesc din cauza taxelor impuse de marile magazine – a venit chiar din partea conducerii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR): „Noi realizăm profituri mici, sub 5% din cifra de afaceri
, iar faptul că alimentele se scumpesc de câteva ori din faza brută până la raft nu ni se poate imputa nouă.
Cauzele se regăsesc undeva pe lanţul de producţie şi aşteptăm rezultatele investigaţiilor demarate de Ministerul Agriculturii în acest domeniu", au afirmat liderii AMRCR. „Din păcate, noi suntem atacaţi tocmai la nivelul promisiunii făcute către consumatori, aceea că vom vinde marfa la preţuri mici" a explicat Dan Şucu, preşedintele asociaţiei.
Între timp, în Franţa, tribunalul din Caen a emis o surprinzătoare sentinţă prin care amendează Carrefour pentru că a impus producătorilor de legume şi fructe anumite clauze contractuale pentru distribuţia acestora. Producătorii acuzaseră pierderi de 3,6 milioane de euro provocate prin acele condiţii contractuale, iar justiţia le-a dat câştig de cauză, amendând Carrefour cu un milion de euro.
Codul de bune practici nu va avea putere de lege
Această decizie ar putea fi considerată, la nivelul Uniunii Europene, ca un precedent şi folosită ca model în alte procese similare. Mai mult, potrivit unor surse de la Bruxelles, „se va continua pe această linie, din dorinţa de a stopa monopolul şi de a se încuraja producătorii".
De altfel, şi la nivelul Parlamentului European, discuţiile sunt încă aprinse pe tema practicilor hipermarketurilor... Conducerea AMRCR consideră că elaborarea unui cod de bune practici pentru retaileri şi furnizorii acestora ar optimiza activitatea şi ar echilibra relaţiile dintre companii, însă nu trebuie să îngrădească libertatea de negociere.
„Orice reglementare a pieţei ce ar conduce la limitarea libertăţii de negociere, generând implicit creşterea ratelor de profit pentru producători, va conduce inerent la o creştere a preţurilor produselor alimentare
pentru consumatori", susţin reprezentanţii AMRCR.
Potrivit preşedintelui asociaţiei, Dan Şucu, problemele cu care se confruntă producătorii români în această perioadă au dus la tensionarea relaţiilor între furnizori şi retaileri.
Scandalul hipermarketurilor s-a inflamat din nou: în Franţa, grupul Carrefour a fost amendat cu un milion de euro pentru că a impus unor producători de legume şi fructe mai multe contracte din care aceştia au ieşit în pierdere. În România, marii retaileri au ieşit ieri la rampă, încercând să justifice în faţa presei taxele
pe care le-au impus furnizorilor locali.
Relaţiile mai mult sau mai puţin contractuale dintre producătorii de alimente şi marii distribuitori au început iar să se tensioneze. Replica hipermarketurilor la acuzaţiile furnizorilor – potrivit cărora alimentele se scumpesc din cauza taxelor impuse de marile magazine – a venit chiar din partea conducerii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR): „Noi realizăm profituri mici, sub 5% din cifra de afaceri
, iar faptul că alimentele se scumpesc de câteva ori din faza brută până la raft nu ni se poate imputa nouă.
Cauzele se regăsesc undeva pe lanţul de producţie şi aşteptăm rezultatele investigaţiilor demarate de Ministerul Agriculturii în acest domeniu", au afirmat liderii AMRCR. „Din păcate, noi suntem atacaţi tocmai la nivelul promisiunii făcute către consumatori, aceea că vom vinde marfa la preţuri mici" a explicat Dan Şucu, preşedintele asociaţiei.
Între timp, în Franţa, tribunalul din Caen a emis o surprinzătoare sentinţă prin care amendează Carrefour pentru că a impus producătorilor de legume şi fructe anumite clauze contractuale pentru distribuţia acestora. Producătorii acuzaseră pierderi de 3,6 milioane de euro provocate prin acele condiţii contractuale, iar justiţia le-a dat câştig de cauză, amendând Carrefour cu un milion de euro.
Codul de bune practici nu va avea putere de lege
Această decizie ar putea fi considerată, la nivelul Uniunii Europene, ca un precedent şi folosită ca model în alte procese similare. Mai mult, potrivit unor surse de la Bruxelles, „se va continua pe această linie, din dorinţa de a stopa monopolul şi de a se încuraja producătorii".
De altfel, şi la nivelul Parlamentului European, discuţiile sunt încă aprinse pe tema practicilor hipermarketurilor... Conducerea AMRCR consideră că elaborarea unui cod de bune practici pentru retaileri şi furnizorii acestora ar optimiza activitatea şi ar echilibra relaţiile dintre companii, însă nu trebuie să îngrădească libertatea de negociere.
„Orice reglementare a pieţei ce ar conduce la limitarea libertăţii de negociere, generând implicit creşterea ratelor de profit pentru producători, va conduce inerent la o creştere a preţurilor produselor alimentare
pentru consumatori", susţin reprezentanţii AMRCR.
Potrivit preşedintelui asociaţiei, Dan Şucu, problemele cu care se confruntă producătorii români în această perioadă au dus la tensionarea relaţiilor între furnizori şi retaileri.
Briceagul elvetian si motorul din Tecuci
Zilele acestea se talmaceste in exces o vorba de dinsii inventata.
NATO s-a transformat in passwordul tuturor beneficiilor si nenorocirilor noastre domestice. WC-uri putine si proaste, carpeta rosie pe care circula maidanezii, politisti transfigurati dirijind circulatia la „Nasture“ precum Bernstein „West Side Story“, limuzine blindate pe pamint si AWACS-uri instelate deasupra noastra. Pentru ca vraistea este considerabila, deoarece „anarhistii“ de la Calafat, „autonomii“ din Rostok si „haotii“ din Seattle au mari sanse sa mai vada o data Napoli inainte de a scapa cu viata
la Bucuresti, atita vreme cit cosul zilnic al romanilor si fata tarii ramin aceleasi dupa 4 aprilie crt., precum aratau pe 2 aprilie crt., in timp ce „summit“-ul propriu-zis va fi unul din cele mai bine pastrate secrete in orasul interzis, ctitorit de Ceausescu si comparat cu Pentagonul, e momentul sa glosam despre lipsa de importanta a NATO.
Despre grandoarea lui transepocala, rolul indispensabil in cistigarea razboaielor reci si apoi reincalzirea lor la microunde Stealth vor vorbi multi experti foarte inteligenti.
Despre deranjul mega-cartierului nostru peri-atlantic, surprins cu boxerii pe vine de Condi si Angela (Buruiana), curg deja gline de consideratii salubrizate exclusiv prin libertatea cuvintului.
Nu ne ramine asadar decit sa mentionam, pe scurt, de ce NATO si-a iesit din rol. Motorul din Tecuci al poetului Ursachi (care nu i-a folosit la nimic) si briceagul elvetian cu toate piesele scoase in acelasi timp (lama mica, lama mare, tirbusonul, pila de unghii si scobitoarea) prin care politologul olandez circotas Peter van Hamm metaforizeaza un NATO inutil, la zi, sint explicatia titlului acestui comentariu chiar mai mult decit a supravietuirii celei mai puternice aliante militare din istoria omenirii.
Primul deficit cronic al NATO a devenit absenta solidaritatii.
In 1949, NATO a prevazut activarea clauzei apararii colective, in articolul cinci al Cartei. „Toti pentru unul si unul pentru toti“ era cit pe ce sa functioneze doar in sprijinul SUA, dupa „nine/eleven“. Intre timp, cine trimite trupe in Afganistan nu trimite in Irak. Cine trimite in Afganistanul de Nord nu trimite si in sud. Dupa ce a batut doctrina Brejnev, Frank Sinatra l-a invins si pe mos NATO. De la o vreme fiecare membru se rade dimineata pe cinticelul: I did it my way…
Mai departe. Apararea colectiva, in cazul atacarii teritoriului unuia dintre statele membre, s-a transformat in tentatia securitatii totale. Forta militara se vede neputincioasa fara ajutor umanitar sau economic. Pe agenda NATO la Bucuresti figureaza si securitatea energetica si terorismul electronic, care nu au mult in comun cu forta militara clasica.
A treia problema. Alianta celor 27 a fost inlocuita de minialiante partiale si flexibile. America isi extrage prestigiul militar din NATO, chiar si atunci cind intervine fara acordul Aliantei, precum in Irak. In multe zone de conflict, aliatii americanilor, englezilor sau romanilor au devenit japonezii, australienii sau neozeelandezii. Ultimii lupta in sudul Afganistanului, unde se moare, in timp ce germanii, generosi in mijloace financiare
si militare, prefera exclusiv nordul, unde nu se prea moare. O singura alianta, dublata sau substituita de asocieri ad-hoc, in functie de scop, teritoriu sau vointa politica interna. Un NATO care si-a depasit asadar limitele geografice si militare, preferind tot mai mult aliatii de facto celor de jure.
Sint sanse mari ca NATO sa semene tot mai mult cu OSCE si chiar cu ONU, carora le-a imprumutat amplitudinea extensibila, fara legitimitatea dreptului international, oferindu-le in schimb forta militara predominant americana, prin ilegitimitatea dreptului celui mai puternic. Iorga a scris, la Bucuresti, „Bizant dupa Bizant“. Saptamina viitoare, lumea euroatlantica va incerca sa completeze, tot la Bucuresti, un formular intitulat „NATO dupa NATO“. Inventivitatea si plasticitatea plaiurilor noastre pot dovedi orice, inclusiv reversul.
NATO s-a transformat in passwordul tuturor beneficiilor si nenorocirilor noastre domestice. WC-uri putine si proaste, carpeta rosie pe care circula maidanezii, politisti transfigurati dirijind circulatia la „Nasture“ precum Bernstein „West Side Story“, limuzine blindate pe pamint si AWACS-uri instelate deasupra noastra. Pentru ca vraistea este considerabila, deoarece „anarhistii“ de la Calafat, „autonomii“ din Rostok si „haotii“ din Seattle au mari sanse sa mai vada o data Napoli inainte de a scapa cu viata
la Bucuresti, atita vreme cit cosul zilnic al romanilor si fata tarii ramin aceleasi dupa 4 aprilie crt., precum aratau pe 2 aprilie crt., in timp ce „summit“-ul propriu-zis va fi unul din cele mai bine pastrate secrete in orasul interzis, ctitorit de Ceausescu si comparat cu Pentagonul, e momentul sa glosam despre lipsa de importanta a NATO.
Despre grandoarea lui transepocala, rolul indispensabil in cistigarea razboaielor reci si apoi reincalzirea lor la microunde Stealth vor vorbi multi experti foarte inteligenti.
Despre deranjul mega-cartierului nostru peri-atlantic, surprins cu boxerii pe vine de Condi si Angela (Buruiana), curg deja gline de consideratii salubrizate exclusiv prin libertatea cuvintului.
Nu ne ramine asadar decit sa mentionam, pe scurt, de ce NATO si-a iesit din rol. Motorul din Tecuci al poetului Ursachi (care nu i-a folosit la nimic) si briceagul elvetian cu toate piesele scoase in acelasi timp (lama mica, lama mare, tirbusonul, pila de unghii si scobitoarea) prin care politologul olandez circotas Peter van Hamm metaforizeaza un NATO inutil, la zi, sint explicatia titlului acestui comentariu chiar mai mult decit a supravietuirii celei mai puternice aliante militare din istoria omenirii.
Primul deficit cronic al NATO a devenit absenta solidaritatii.
In 1949, NATO a prevazut activarea clauzei apararii colective, in articolul cinci al Cartei. „Toti pentru unul si unul pentru toti“ era cit pe ce sa functioneze doar in sprijinul SUA, dupa „nine/eleven“. Intre timp, cine trimite trupe in Afganistan nu trimite in Irak. Cine trimite in Afganistanul de Nord nu trimite si in sud. Dupa ce a batut doctrina Brejnev, Frank Sinatra l-a invins si pe mos NATO. De la o vreme fiecare membru se rade dimineata pe cinticelul: I did it my way…
Mai departe. Apararea colectiva, in cazul atacarii teritoriului unuia dintre statele membre, s-a transformat in tentatia securitatii totale. Forta militara se vede neputincioasa fara ajutor umanitar sau economic. Pe agenda NATO la Bucuresti figureaza si securitatea energetica si terorismul electronic, care nu au mult in comun cu forta militara clasica.
A treia problema. Alianta celor 27 a fost inlocuita de minialiante partiale si flexibile. America isi extrage prestigiul militar din NATO, chiar si atunci cind intervine fara acordul Aliantei, precum in Irak. In multe zone de conflict, aliatii americanilor, englezilor sau romanilor au devenit japonezii, australienii sau neozeelandezii. Ultimii lupta in sudul Afganistanului, unde se moare, in timp ce germanii, generosi in mijloace financiare
si militare, prefera exclusiv nordul, unde nu se prea moare. O singura alianta, dublata sau substituita de asocieri ad-hoc, in functie de scop, teritoriu sau vointa politica interna. Un NATO care si-a depasit asadar limitele geografice si militare, preferind tot mai mult aliatii de facto celor de jure.
Sint sanse mari ca NATO sa semene tot mai mult cu OSCE si chiar cu ONU, carora le-a imprumutat amplitudinea extensibila, fara legitimitatea dreptului international, oferindu-le in schimb forta militara predominant americana, prin ilegitimitatea dreptului celui mai puternic. Iorga a scris, la Bucuresti, „Bizant dupa Bizant“. Saptamina viitoare, lumea euroatlantica va incerca sa completeze, tot la Bucuresti, un formular intitulat „NATO dupa NATO“. Inventivitatea si plasticitatea plaiurilor noastre pot dovedi orice, inclusiv reversul.
Noua elita politica de la Udrea la Vanghelie
Recrutarea noii elite politice se face pe criterii de telenovela, in care nu conteaza pregatirea, talentul sau carisma, ci doar intrigile, spectacolul de mahala, imbracamintea de lux si relatiile incalcite cu cei care fac jocurile in fiecare partid. In ultimii patru ani, tinerii politicieni care au fost selectati sa faca politica viitorului sunt fie frivoli si mahalagii, fie isi copiaza mentorii, devenind pastise mai mult sau mai putin reusite ale acestora. La PSD, cele doua modele se completeaza reciproc: Victor Ponta, vesnic automultumit,preia discursul si comportamentul fostului premier Nastase, care l-a si propulsat in Parlament, in vreme ce tanarul senator serban Nicolae sustine principiile parintelui sau spiritual, Ion Iliescu, adaugand ca plusvaloare aroganta si insolenta vechilor tovarasi din perioada comunismului consolidat. Alaturi de acestia evolueaza gratios Daciana Sarbu – rasfatata pe copertile revistelor lucioase si ale tabloidelor mai mult datorita frumusetii sale puse in valoare la vreme de tatal ei, fost ministru al Agriculturii in Cabinetul Nastase, decat de contributia ei ca europarlamentar –, dar si Marian Vanghelie. Descurcaret si tupeist, descoperit de Ion Iliescu din intamplare, Vanghelie si-a castigat initial locul care i se potrivea cel mai bine din punctul de vedere al PSD, cel de primar al sectorului care include periferia saraca a Capitalei. Pe acest teren, pe care se intrec camatari de toate nivelurile cu afaceristi care au nevoie de protectie imediata, Vanghelie a reusit nu doar sa supravietuiasca, ci si sa parvina si sa-si rotunjeasca averea, pacalindu-i in acelasi timp pe cei saraci cu revelioane ieftine si lucrari administrative de vitrina. Cum nu are simtul masurii, iar partidul sau nu are simtul ridicolului, Marian Vanghelie face parte din posibilii candidati ai PSD pentru Primaria Bucurestiului.
In curtea liberalilor lucrurile sunt la fel de dramatice, fiindca tinerii politicieni descoperiti de premierul Tariceanu par sa fie mai degraba niste emuli abuzivi care vor cu tot dinadinsul o cariera de succes. Tudor Chiuariu, care a reusit contrareforma justitiei, este tinut in continuare in functia de consilier al prim-ministrului ca semn al elogiului ignorantei, in vreme ce Cristian Adomnitei, care abia a aflat cate state sunt in UE, pune mai departe pe butuci invatamantul romanesc.
Printre democratii presedintelui innoirea a devenit subiect de familie, care erodeaza direct imaginea lui Traian Basescu, oferind in acelasi timp adversarilor sai placerea agresiva a pradatorilor. Mutarea Elenei Basescu de pe podiumul de moda pe cel politic sugereaza in acelasi timp ca la varful PD-L sunt destui lingusitori, profitori si intretinuti care cred ca i-au facut presedintelui o favoare, dar si ca in bazinul de tineret al democratilor oferta este foarte limitata. In acest peisaj, Monica Iacob Ridzi pare o exceptie care infirma regula mediocritatii, dupa ce Elena Udrea a urcat in primul esalon al PD-L fara alta insusire vizibila in afara frumusetii sale de invidiat. Intr-un alt registru se afla Liviu Negoita, format de foarte tanar la scoala lui Traian Basescu si care ar putea fi singura salvare a partidului in cursa pentru Primaria Capitalei, desi nu are anvergura maestrului sau.
Partidele autohtone nu si-au pregatit deci o noua garnitura de lideri pentru alegerile din acest an si nici nu au proiecte convingatoare care eventual sa suplineasca aceasta absenta. Reformele interne si restructurarea au fost amanate atat de social-democrati, pentru care ar fi fost o urgenta dupa scandalurile de coruptie in care au fost implicati fruntasii PSD, cat si de PNL, prea ocupat cu echilibristica guvernarii, sau de PD-L, care mizeaza doar pe puterea de seductie a presedintelui Basescu.
In curtea liberalilor lucrurile sunt la fel de dramatice, fiindca tinerii politicieni descoperiti de premierul Tariceanu par sa fie mai degraba niste emuli abuzivi care vor cu tot dinadinsul o cariera de succes. Tudor Chiuariu, care a reusit contrareforma justitiei, este tinut in continuare in functia de consilier al prim-ministrului ca semn al elogiului ignorantei, in vreme ce Cristian Adomnitei, care abia a aflat cate state sunt in UE, pune mai departe pe butuci invatamantul romanesc.
Printre democratii presedintelui innoirea a devenit subiect de familie, care erodeaza direct imaginea lui Traian Basescu, oferind in acelasi timp adversarilor sai placerea agresiva a pradatorilor. Mutarea Elenei Basescu de pe podiumul de moda pe cel politic sugereaza in acelasi timp ca la varful PD-L sunt destui lingusitori, profitori si intretinuti care cred ca i-au facut presedintelui o favoare, dar si ca in bazinul de tineret al democratilor oferta este foarte limitata. In acest peisaj, Monica Iacob Ridzi pare o exceptie care infirma regula mediocritatii, dupa ce Elena Udrea a urcat in primul esalon al PD-L fara alta insusire vizibila in afara frumusetii sale de invidiat. Intr-un alt registru se afla Liviu Negoita, format de foarte tanar la scoala lui Traian Basescu si care ar putea fi singura salvare a partidului in cursa pentru Primaria Capitalei, desi nu are anvergura maestrului sau.
Partidele autohtone nu si-au pregatit deci o noua garnitura de lideri pentru alegerile din acest an si nici nu au proiecte convingatoare care eventual sa suplineasca aceasta absenta. Reformele interne si restructurarea au fost amanate atat de social-democrati, pentru care ar fi fost o urgenta dupa scandalurile de coruptie in care au fost implicati fruntasii PSD, cat si de PNL, prea ocupat cu echilibristica guvernarii, sau de PD-L, care mizeaza doar pe puterea de seductie a presedintelui Basescu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
