vineri, 27 martie 2009

Boom-ul imobiliar pune în pericol alimentarea cu energie a Capitalei

Expansiunea fără precedent a sectorului imobiliar din Bucureşti va pune în pericol alimentarea cu electricitate a Capitalei dacă nu se vor face investiţii în dezvoltarea reţelelor de distribuţie. Semnalul de alarmă a fost tras ieri de către Şerban Tudor, directorul tehnic al Electrica, cea mai mare companie de distribuţie de electricitate din România.

Potrivit acestuia, Bucureştiul are nevoie de investiţii de un miliard de euro în următorii 4-5 ani pentru dezvoltarea reţelelor pentru a susţine creşterea consumului de energie
. “În Bucureşti trebuie tras un semnal de alarmă pentru că nu suntem departe de un punct critic, pe care, dacă nu îl vom depăşi, vom avea multe întreruperi ale alimentării cu energie”, a spus Tudor.

Acesta susţine că în unele zone ale oraşului consumul de energie a crescut anual cu până la 100% din cauza noilor construcţii care au trebuit să fie racordate la reţeaua electrică. La nivel naţional, adaugă oficialul Electrica, creşterea consumului de electricitate a fost de doar 4-5% în 2007.

Cele mai expuse pericolului întreruperii alimentării cu energie sunt zona centrală a Bucureştiului, cartierele Ghencea, Militari şi Colentina, precum şi localităţile din jurul Capitalei.

De altfel, în timpul iernii, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, în Pantelimon şi Voluntari nu era zi în care să nu existe vreo problemă cu alimentarea cu energie. Reprezentanţii Electrica Muntenia Sud, compania care asigură curentul Capitalei şi al judeţului Ilfov, au declarat că defecţiunile apăreau din cauza supraîncărcării reţelelor şi a furturilor.

De ce cade curentul

Apariţia fenomenului de supraîncărcare a reţelei are loc atunci când există o neconcordanţă între puterea electrică efectivă pe care proprietarii noilor imobile o solicită Electrica în momentul racordului la reţeaua electrică şi consumul mult mai mare de electricitate. Această diferenţă se explică prin faptul că proprietarii nu declară toţi consumatorii casnici pentru a scoate mai ieftin costurile cu racordarea.

Din această cauză reţeaua nu mai face faţă şi are loc fenomenul de întrerupere a alimentării cu energie. În plus
, cererile de racord au loc de foarte multe ori pentru construcţiile situate în extremităţile reţelelor de distribuţie care au o vechime considerabilă. Cheltuielile noilor reţele de distribuţie (cabluri, stâlpi, puncte de transformare etc.) sunt suportate însă de cei care solicită racordul la reţeaua electrică.

Pentru reabilitarea reţelelor existente, Electrica Mun­tenia Sud spune că are un plan de investiţii pentru 2008 de 300 milioane de euro, după ce în ultimii şase ani a investit 100 milioane de euro.