joi, 19 februarie 2009

REDNIC: “Vom iesi la joc”

Tehnicianul a spus ca formatia sa nu va veni doar sa se apere pe “Da Luz”.

Mircea Rednic afirma ca Dinamo va încerca sa le impuna portughezilor propriul ritm de joc si nu se va preocupa prea mult de stilul
adversarilor.

“Nu mai e nevoie de motivare, cu ce sa-i motivam? Importanta e performanta! Noi ne-am pregatit sa le luam banii actionarilor, dar în primul rând sa ne calificam”, a declarat tehnicianul “câinilor”, Mircea Rednic. Apoi a anuntat cum va aborda echipa sa partida de mâine cu Benfica. “Important este sa iesim la joc, pentru ca, daca ne preocupa mai mult adversarul, o sa avem probleme. Benfica este o echipa buna”, a avertizat antrenorul formatiei din Soseaua Stefan cel Mare. “Se întâmpla si la echipele mari sa piarda”, a facut referire Rednic la faptul ca Benfica a fost eliminata din Cupa Portugaliei de catre gruparea din liga secunda Varzim (2-1). “Poate lusitanii s-au gândit mai mult la meciul cu noi. Pentru ei este foarte importanta partida cu noi, chiar daca au spus ca vor pregati meciul dupa cel din Cupa”, a declarat acesta. “Conteaza foarte mult rezultatul pe care îl vom obtine. Bine ar fi sa reusim sa ne calificam dupa acest meci, dar va fi greu. Suntem optimisti, dar trebuie sa fim si realisti, pentru ca întâlnim o echipa foarte buna”, a mai afirmat “Puriul”.