joi, 9 iulie 2009

Şi a fost sfârşitul lumii...

A trecut şi ziua de ieri şi n-am simţit nimic. Niciun cutremur, nicio bombă atomică, cum ne înfricoşau mai zilele trecute câţiva politicieni români cu mintea plecată cu atomii.
A fost o zi obişnuită în care s-a vorbit însă foarte mult despre fizică. Bineînţeles, într-un limbaj în care omul de rând ale cărui cunoştinţe de fizică se rezumă la şcoala generală şi liceu n-a înţeles mare
lucru. Cum n-au înţeles nici moderatorii televiziunilor care s-au întrecut în a explica fenomenul de descoperire a "particulei lui Dumnezeu". Ca în orice experiment au fost şi probleme, acceleratorul de particule s-a oprit temporar, dar totul s-a sfârşit cu bine. Fizicienii au fost fericiţi, iar noi am supravieţuit. Dar experimentul de ieri a fost doar încălzirea, pentru că apogeul va fi pe 21 octombrie, dată
la care se anunţă o nouă Apocalipsă, făcându-se apel de data asta şi la Nostradamus, care vorbeşte chiar despre experimentul de la Geneva(?!). Dincolo de controversele ridicate de acest experiment al cărui succes ar putea revoluţiona ştiinţa, rămâne operaţiunea de marketing
, care, trebuie să recunoaştem, a fost desăvârşită. Anunţarea unui experiment ştiinţific nu este de obicei un eveniment de presă. Dar anunţarea Apocalipsei cu certitudine va ocupa atât pagina întâi a ziarelor, cât şi debutul în jurnalele de ştiri ale televiziunilor. Putem pune pariu că până la următoarea etapă a experimentului, pe lângă melodii rap cu dedicaţie vor apărea tricouri şi tot soiul de gadgeturi inscripţionate cu imagini ale recreării Big-Bang-ului. Şi savanţii se pricep la marketing, nu-i aşa?