joi, 23 iulie 2009

Rachete din Liban au bombardat nordului Israelului

Surse militare israeliene au declarat că în această dimineaţă mai multe rachete lansate din Liban au vizat nordul Israelului. În replică, armata israeliană a deschis focul în direcţia Libanului.

Patru rachete de tip Katiuşa au căzut în sectorul vestic al Galileei, în sectorul Nahariya şi a kibbutzului Kabri, potrivit aceleiaşi surse citate de AFP.

Cinci persoane au fost rănite uşor, conform serviciilor
de urgenţă. În urma acestui atac, locuitorilor regiunii Nahariya li s-a cerut să rămână în părţile protejate ale caselor
lor. Forţa Naţiunilor Unite în Liban (FINUL) a demarat deja o anchetă, potrivit unui corespondent AFP, citat de Mediafax.

În replică, armata israeliană a deschis focul în direcţia Libanului, a declarat un purtător de cuvânt militar, relatează AFP.

Atacul survine după ce liderul grupării şiite libaneze Hezbollah, şeicul Hassan Nasrallah, declarase miercuri, cu prilejul unei ceremonii religioase şiite, că "îi spun premierului israelian Ehud Olmert, celui care a pierdut şi a fost învins în Liban: nu veţi putea distruge Hamas şi nu veţi putea distruge Hezbollah".