Alexandru Tatos: "Noi trecem, filmele noastre raman"

n urma cu 12 ani, la sfarsit de ianuarie, la putine ore dupa stingerea scurtei vieti a regizorului Alexandru Tatos, apropiatul sau colaborator si atat de drag prieten, operatorul Vivi Dragan Vasile nota: "Memoria ecranului e vesnica, iar adevarul si frumusetea lui Sandu Tatos vor trai acolo, in luminile si umbrele panzei, nestingherit de dragostea si indiferenta noastra..." Desi viata i-a fost scurta, opera sa nu lasa loc indiferentei. In piesele de teatru pentru copii, scrise in anii tineretii, descoperi mereu prospetime si candoare, pentru ca Tatos si-a pastrat pana la sfarsit, cum nota un critic de film, "candoarea, curiozitatea, nesiguranta si melancolia". Prin realizarea scenariului despre geneza Scrisorilor eminesciene, difuzat cu regularitate din 1978 la Radio, Tatos si-a legat numele de Mihai Eminescu. Cei ce au avut privilegiul sa aplaude montarile lui de pe scenele teatrelor vorbesc si azi despre ele. Consacrat cineast al generatiei anilor '70, el introduce in cinematografia romaneasca prin Mere rosii, Casa dintre campuri, Duios Anastasia trecea, Ratacire, Fructe de padure, Intunecare, Secretul armei... secrete, Cine are dreptate? si mai ales Secvente opere de calibru. Filmele lasate de Sandu Tatos dovedesc nu doar o personalitate aparte, ci si faptul ca si-a respectat profesiunea de credinta: "Ma lupt sa fac numai filme in care cred". Sunt cuvinte notate in "Pagini de jurnal", publicat la cinci ani dupa disparitia lui. "Noi trecem, filmele noastre raman", obisnuia sa afirme regizorul.