sâmbătă, 19 septembrie 2009

Ministerul Justitiei va ancheta achitarea sefului traficantilor de cocaina de catre vicepresedintele Tribunalului Timis

Biroul de presa al Ministerului Justitiei a facut ieri public faptul ca aceasta institutie are in atentie dezvaluirile cotidianului Adevarul de saptamana trecuta. Va reamintim ca miercurea trecuta, vicepresedintele Tribunalului Timis, Ioan Jivan, a dat o sentinta cel putin suspecta in dosarul traficantilor de cocaina arestati in urma operatiunii cu numele de cod "Tabla de sah". Patru dintre cei cinci traficanti au fost condamnati la cate 14 ani de inchisoare, iar seful retelei Claudiu Alexa a fost achitat prin sentinta judecatorului Jivan, care, conform comunicatului de presa, a considerat ca altcineva a comis fapta ce i s-a retinut in sarcina lui Alexa. Asta in conditiile in care exista la dosar inclusiv declaratia unuia dintre cei arestati care-l incrimineaza pe Alexa. Trebuie remarcat si faptul ca judecatorul a dat aceeasi pedeapsa tuturor celor condamnati, in conditiile in care cel putin pentru unul trebuiau aplicate prevederile Legii antidrog, care spune ca persoanele care colaboreaza cu anchetatorii pentru aflarea adevarului beneficiaza de reduceri ale pedepsei. Probabil ca sentinta vicepresedintelui Tribunalului Timis a fost un avertisment pentru cel condamnat sa-si tina gura pe mai departe. "Dupa redactarea hotararii urmeaza sa fie examinata legalitatea si temeinicia acesteia de catre institutia de control judiciar", se arata in comunicatul Biroului de presa al Justitiei. Parchetul poate sa faca apel impotriva sentintei prin care Alexa a fost pus in libertate, numai ca acesta poate oricand sa paraseasca tara si sa scape de condamnarea pe care ar putea s-o primeasca. Ramane de vazut care vor fi concluziile Ministerului Justitiei in acest caz cu iz de spaga.