sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Ancuta vrea sa listeze la Sibiu Bursa din Varsovia

Bursa la termen de la Sibiu (Sibex), care intentioneaza sa introduca la inceputul anului viitor tranzactiile cu titluri la vedere, vizeaza atingerea in trei ani de la intrarea pe aceasta piata a unui rulaj zilnic de 30-40 mil. euro, conform presedintelui pietei.
"Avem emitentii nostri care sunt diferiti de cei de la Bursa sau RASDAQ. Vrem sa pornim din primavara cu cel putin 10 emitenti listati. Bursa din Sibiu este prima care se va lista si am primit promisiuni din partea Bursei din Varsovia ca daca ne vom misca destul de repede atat actiunile Sibex, cat si actiunile bursei din Polonia, vor fi listate pe ambele pietei, de la Sibiu si Varsovia", a declarat Teodor Ancuta, presedintele Sibex.